„Întreaga responsabilitate pentru situaţia în care se află agricultura României îi aparţine Ministerului Agriculturii. Dar nu doar Daea este vinovat. Cred că în ultima perioadă, am avut miniştri care nu şi-au înţeles menirea, pentru că la ora actuală, România importă 70% din alimentele de bază necesare cetăţenilor români, necesare pieţei noastre. Deci când ne uităm la acest tablou, evident că ne dăm seama că la Ministerul Agriculturii pur şi simplu nu se face performanţă şi nu există o strategie integrată în ceea ce priveşte dezvoltarea economiei agricole. Tocmai de aceea, ne-am trezit şi în această situaţie când fiind puşi într-un context fără precedent, cu presiuni noi şi cu noi provocări, nu am ştiut pur şi simplu cum să le gestionăm, mă refer la cei care răspund de agricultură. Evident că domnul Daea este un om depăşit de vremuri, nu are capacitatea să se adapteze şi să înţeleagă mecanismele timpurilor noastre”, a declarat Eugen Tomac, la RFI.
Eurodeputatul PMP susţine că tranzitul cerealelor din Ucraina nu trebuie interzis, dar că trebuie reglementate mai multe aspecte.
„Sunt necesare o serie de norme şi precizări destul de exprese cu privire la modul cum sunt tranzitate aceste cereale, pentru că acest lucru a lipsit de la început şi el a dat naştere acestei probleme. În nici un caz nu trebuie să interzicem tranzitul prin România, pentru că ar însemna că pur şi simplu facem un joc care nu este înţeles de nimeni, dar în mod clar trebuie reglementate mai bine aceste aspecte, pentru că practic, noi suntem inundaţi acum de produse care nu au taxe vamale şi evident că această chestiune generează foarte multă nemulţumire în rândul producătorilor români”, a mai spus europarlamentarul.
În opinia acestuia, este necesară o reuniune a miniştrilor Agriculturii din UE.
„Este vitală o reuniune informală extraordinară a Consiliului de miniştri de Agricultură din UE pe acest subiect. Nu putem gestiona bilateral sau unilateral această chestiune, este o problemă europeană şi ea trebuie tratată ca o problemă europeană”, a adăugat Eugen Tomac.