APAPR – Asociaţia pentru Pensiile Administrate Privat din România -, „organizaţie care apară interesele a peste 7 milioane de români, avertizează că prin proiectul de OUG aceştia sunt încurajaţi să îşi retragă economiile realizate prin muncă cinstită timp de 11 ani la Pilonul II de pensii, economii prin care aceştia au devenit cel mai important investitor în economia românească. Acest îndemn la retragerea economiilor îi va lăsa mai săraci în viitor, când, la vârsta pensionării, nu îşi vor mai putea completa veniturile necesare traiului zilnic. Pe fondul declinului demografic de notorietate această măsură va condamna definitiv românii la sărăcie şi captivitate faţă de sistemul public de pensii, din ce în ce mai împovărat de volumul plăţilor pe care trebuie sa le onoreze lună de lună”.
Mai mult decât atât, renunţând la Pilonul II romanii vor pierde dreptul de a lăsa moştenire banii economisiţi pentru pensie. În acelaşi timp pentru mai bine de 50% dintre români Pilonul II reprezintă singura sursă de economisire. Odată cu intrarea în vigoare a măsurilor, aceste economii vor dispărea, cei mai mulţi dintre români fiind puternic tentaţi să se îndrepte către un consum imediat.
Aceste măsuri pun în pericol nu doar pensiile private viitoare ale românilor, ci şi economia României în ansamblu. Noul proiect de OUG va reduce semnificativ cea mai importantă acumulare de capital autohton din istorie, mărind astfel dependenţa ţării, atât a bugetului de stat, cât şi a sectorului privat, de finanţările externe. Măsurile vor avea un impact negativ masiv şi imediat asupra pieţei de capital şi vor creşte costul de finanţare a datoriei publice.
În acelaşi timp, măsurile compromit promovarea Bursei de Valori Bucureşti (BVB) la statutul de piaţă emergentă, ceea ce ar fi însemnat un avantaj semnificativ pentru economia României. În perspectivă, marile proiecte de infrastructură ale României vor fi şi ele grav afectate. În acest context, prevederea care îşi propune să stimuleze investiţiile fondurilor de pensii în infrastructură devine goală de conţinut.
Prin aceste măsuri Guvernul creează un cadru legislativ ostil de natură să izoleze România faţă de mediul de afaceri internaţional. În acelaşi timp, administratorii Pilonului II sunt anihilaţi de combinaţia reducerii cu 67% a comisioanelor de administrare, concomitent cu noi cerinţe nerealiste de capital, încheie comunicatul APAPR.
Guvernul a prezentat marţi un proiect de ordonanţă de urgenţă are cuprinde o serie de măsuri fiscale, printre care scăderea comisioanelor pentru Pilonul II de pensii, precum şi posibilitatea de a lăsa contributorii să-şi retragă banii anticipat. Alte măsuri privesc introducerea „taxei pe lăcomie”, aplicată băncilor, la valoarea activelor, şi calculată în funcţie de nivelul ROBOR., plafonarea preţului gazelor, controlul preţurilor şi pe piaţa de electricitate, impozit de 3% pe cifra de afaceri a companiilor energetice, taxe impuse organizatorilor de jocuri de noroc, extindeea taxării inverse pentru anumite categorii de operaţiuni cu bunuri.