Geoană va pune la dispoziţia presei corespondenţa sa oficială cu ANI

Publicat: 29 01. 2010, 19:50
Actualizat: 06 11. 2012, 14:58

Geoană a precizat că, în ceea ce priveşte terenul din strada Nateş, ÎCCJ a fost sesizată în 2006, dar nu a considerat necesară ancheta. El a menţionat că referirile ANI la acest teren reprezintă un „non-subiect”, o „chichiţă procedurală” şi o „supă reîncălzită”, pe care ANI încearcă să o servească opiniei publice.

Liderul PSD a atins şi subiectul antecontractului pentru achiziţionarea unui apartament, el precizând că acesta este datat 21.11.2005, în neconcordanţă cu afirmaţiile ANI.

Geoană a spus că ANI încearcă să îi facă un proces de intenţie cu privire la data acestui antecontract, arătând că el nu a fost datat.

Liderul PSD a arătat că nu a făcut un credit la bancă pentru achiziţionarea acestui apartament, ci a dat un avans de 10.000 de euro, din fonduri personale, pe care speră să îl recupereze. El a arătat că în acest moment se află în faza de negocieri pentru rezilierea acestui precontract.

Geoană a spus că nu a existat un contrat de vânzare-cumpărare a apartamentului, deci nu avea ce să treacă în declaraţia de avere din acest punct de vedere. El a spus că nu era obligat să treacă investiţia de 10.000 de euro în declaraţia de avere.

Liderul PSD a mai arătat că referirile din presă la Ion Bazac reprezintă invenţii, el precizând că acesta era acţionar minoritar la firma în cauză, în 2005.

Mircea Geoană a mai arătat că soţia sa, la care ANI face referire, a trecut în declaraţia de avere dividendele la momentul în care le-a încasat, respectiv martie 2008. El a apreciat ca nefondat reproşul ANI că dividendele respective nu au fost trecute în declaraţia de avere în 2007.

Geoană a spus că, în consecinţă, ANI dă dovadă de lipsă de profesionalism şi de „rea credinţă crasă”, încercând să agaţe de el o „tinichea” prin aceste acuze.

Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a înregistrat, vineri dimineaţă, sesizarea Agenţiei Naţionale de Integritate privind declaraţiile de avere ale Mihaelei şi a lui Mircea Geoană, a comunicat, pentru MEDIAFAX, instituţia.

Agenţia Naţională de Integritate a informat, vineri, că a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea efectuării de cercetări cu privire la comiterea de către senatorul Mircea Dan Geoană, preşedintele Senatului României, a infracţiunii de fals în declaraţii.

ANI s-a sesizat din oficiu în cazul familiei Geoană din presă, care semnala posibila nerespectare de către Mircea Dan Geoană a dispoziţiilor referitoare la completarea şi depunerea declaraţiilor de avere.