Tăriceanu: Guvernul nu e „gunoierul şef”

Publicat: 07 08. 2007, 18:21
Actualizat: 05 11. 2012, 16:06

Întrebat de presă de ce Guvernul nu a demarat o acţiune intensivă de curăţare a gunoaielor de la marginea Bucureştiului, premierul a arătat că Executivul nu poate lucra decât "pe baze instituţionale".

"Acest lucru presupune suportul juridic în aşa fel încât sumele care sunt cheltuite pentru colecatrea şi depozitarea gunoaielor să fie aprobate pe filiere legale. Sarcina aceasta nu este a Guvernului, ci a administraţiilor locale. Acestea, în general, nu au bani, aşa cum s-a dovedit, şi îşi plasează problema de la una la alta. Atunci trebuie să găsim un suport legal pentru aceste acţiuni, deoarece banii publici nu se cheltuiesc discreţionar de Guvern. Într-o ţară civilizată europeană aşa se petrec lucrurile, şi nu cu hei-rup-ul", a spus Tăriceanu.

El a arătat că terenul pe care au fost depozitate gunoaiele de la marginea Bucureştiului este al nimănui", deoarece nici Primăria Generală şi nici Primăria Popeşti-Leordeni nu doresc să îl preia.