”Urmează a fi sesizată Comisia Juridică. Vor fi anunţaţi cei doi deputaţi, începând de astăzi după-amiază, cu posibilitatea de a studia materialul probator (…) Termenul prevăzut de Regulament este de trei zile, în situaţia aceasta Biroul Permanent a aprobat cele trei zile, respectiv de astăzi până luni, pentru că este vorba despre trei zile lucrătoare şi luni, la prânz, aşteptăm un raport din partea Comisiei, urmând ca următorul Birou Permanet, pe baza raportului pe care îl va primi de la Comisia Juridică, să stabilească în continuare calendarul”, a declarat secretarul Biroului Permanent, Nicolae Mircovici.
Dosarul DNA privind acuzaţiile de trafic de influenţă şi detrunare de fonduri aduse deputaţilor Mădălin Voicu şi Nicolae Păun are 19 volume, însumând 4886 de pagini.
DNA a cerut miercuri încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a deputaţilor Mădălin Voicu şi Nicolae Păun, pentru trafic de influenţă, fals în declaraţii, deturnare de fonduri, spălare de bani.