„Uitaţi-vă la PSD: domnul Ponta a fost preşedintele organizaţiei de tineret, a ajuns preşedintele PSD, dar tinerii pe care i-a promovat domnul Ponta sunt domnul Năstase, domnul Vanghelie şi domnul Dragnea. Pentru el, organizaţia de tineret n-a fost decât o lampă de lansare”, a spus Anastase.
Ea a afirmat că Victor Ponta „s-a folosit de proprii lui colegi pentru a ajunge într-o anumită poziţie” şi cea mai importantă funcţie pe care acesta a avut-o în PSD „a fost cea de purtător de cuvânt al domnului Geoană”.
Roberta Anastase le-a spus tinerilor PDL că organizaţia de tineret a partidului a susţinut-o şi perioda în care activa în această organizaţie a fost cea mai frumoasă din viaţa sa.
Ea a apreciat că organizaţia de tineret a PDL „merită şi trebuie să fie mult mai vizibilă”. „Sunteţi de departe cea mai bună organizaţie de tineret a unui partid politic în acest moment pe scena politică”, le-a precizat Anastase tinerilor democrat-liberali.
La reuniune au fost prezenţi premirul Emil Boc, miniştrii Elena Udrea, Anca Boagiu, Daniel Funeriu, deputaţii Mircea Toader şi Sever Voinescu.
Organizaţia de Tineret a PDL s-a reunit, sâmbătă, pentru a-şi alege noua conducere.