Prima pagină » Politic » Renate Weber, atac la Iohannis în PE: Aţi omis să spuneţi de abuzuri în numele luptei anticorupţie

Renate Weber, atac la Iohannis în PE: Aţi omis să spuneţi de abuzuri în numele luptei anticorupţie

Europarlamentarul român, Renate Weber, a declarat marţi, în plenul Parlamentului European în care se afla preşedintele Klaus Iohannis, că acesta trebuie să îşi asume responsabilitatea faţă de abuzurile înregistrate cu ajutorul protocoalelor secrete, unul fiind semnat chiar în mandatul său.
Renate Weber, atac la Iohannis în PE: Aţi omis să spuneţi de abuzuri în numele luptei anticorupţie

„Aţi omis să spuneti de abuzuri în numele luptei anticorupţie, dar care a fost folosită, din păcate, pentru jocuri de putere. În timpul mandatului dumneavoastră a fost semnat un nou protocol între Parchetul General şi SRI, în care procurorii erau supuşii ofiţerilor de informaţii”, a declarat Renate Weber, în plenul Parlamentului European.

Aceasta i-a cerut preşedintelui Klaus Iohannis să îşi asume responsabilitatea efectelor negative produse de aceste înţelegeri secrete.

„O consecinţă a fost faptul că zeci de procurori şi judecători au fost hărţuiţi ani de zile. Aşa a fost afectată independenţa magistraţilor. Asumaţi-vă responsabilitatea pentru ca abuzurile nu se vor mai repeta”, a mai spus Renate Weber.