Întrebat de jurnalişti, într-o conferinţă de presă susţinută la Guvern, dacă se simte vizat de o eventuală remaniere guvernamentală, ministrul a răspuns că remanierile se produc şi nu se discută.
„Atunci când primul-ministru sau partidul din care fac parte va considera că trebuie să se facă vreo modificare la nivelul ministerului pe care-l reprezint astăzi, se va face”, a spus Igaş.
Întrebat în continuare dacă îi este frică de o eventuală schimbare din funcţie, ministrul Administraţiei şi Internelor a răspuns: „De ce să-mi fie frică ?”.