Traian Ungureanu: Antonescu s-a născut în grevă şi va termina şomer imediat după disponibilizarea din USL

Europarlamentarul PDL Traian Ungureanu i-a criticat, joi, pe parlamentarii USL pentru că se află în a 16-a zi de grevă parlamentară şi a apreciat că liderul PNL Crin Antonescu "s-a născut în grevă şi va termina şomer imediat după disponibilizarea lui din USL, care nu-i departe".

Urmărește
445 afișări
Imaginea articolului Traian Ungureanu: Antonescu s-a născut în grevă şi va termina şomer imediat după disponibilizarea din USL

Crin Antonescu (Imagine: Narcis Pop/Mediafax Foto)

Traian Ungureanu a susţinut, într-o conferinţă de presă, că într-un singur loc există acord la vârful USL şi acesta este capitolul "retragere, eschivare, sustragere de la datoria publică".

"Aici acordul e deplin, ba chiar USL a dat un campionat necontestat, domnul Antonescu, care aşa cum aţi avut ocazia să constataţi din datele publice şi oficiale a reuşit să adune exact 0% voturi în voturile finale de la Senat, în septembrie şi în perioada septembrie-decembrie 2011, nu a fost niciodată altfel, pentru că domnul Antonescu s-a născut în grevă şi va termina şomer imediat după disponibilizarea lui din USL, care nu-i departe", a precizat Traian Ungureanu.

El a spus că greva parlamentară a reprezentanţilor USL este "un nărav antiparlamentar, antidialog, antireprezentare, antialegători".

"Constat că este dezonorant să practici o astfel de iniţiativă, un astfel de nărav antiparlamentar, antidialog, antireprezentare, antialegători. Întrebarea pe care mi-am pus-o este de ce nu face USL acelaşi lucru şi la Bruxelles, de ce nu mută greva parlamentară de la Bucureşti la Bruxelles. Răspunsul meu e că parlamentarii USL îşi permit acest comportament dezolant doar acasă", a apreciat Traian Ungureanu.

În opinia eurparlamentarului PDL, există "o desincronizare între USL şi România, între USL şi SUA şi chiar între USL şi USL".

"Există o desincronizare între USL şi România, pentru că în timp ce toată lumea se zbate aici să facă ceva, parlamentarii USL sunt în repaus subvenţionat. Există o desincronizare între USL şi Uniunea Europeană", a apreciat Ungureanu.

El a susţinut că există o descinronizare între USL şi Statele Unite, amintind despre vizita liderului PSD Victor Ponta în Statele Unite.

"Există o altă desincronizare, între USL şi Statele Unite, a avut loc faimoasa vizită a domnului Ponta în Statele Unite, prilej cu care domnul Ponta a cunoscut tot ce e persoană şi personaj secundar la nivel oficial american, cu alte cuvinte o colecţie de ex, foşti, nu prea şi nu încă", a adăugat Traian Ungureanu.

El a mai spus că există o desincronizare între USL şi USL, precizând că sunt voci în această Uniune care spun lucruri "care se bat cap în cap".

"Sunt voci care spun lucruri care se bat cap în cap, fie că e vorba despre tratatul de tguvernanenţă, în care aţi văzut, domnul Iliescu şi Năstase reprezintă aripa, nucleul maxist dur, iar domnul Ponta joacă parodia moderatului", a precizat Ungureanu.

El a apreciat că 16 zile de grevă parlamentară "este prea mult deja" şi că USL "acumulează datorie publică, datorie faţă de public".

"Datoria publică pe care USL o acumulează nu ne afectează pe noi, îi afectează pe români. Insulta este adresată românilor", a adăugat Traian Ungureanu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici