Traseism politic: PNL, lăsat de izbelişte înainte de alegeri. Mai mulţi primari, viceprimari şi consilieri locali din Olt au trecut la PSD

Publicat: 15 02. 2024, 11:21
Actualizat: 15 02. 2024, 11:23

„Când oamenii îşi doresc să facă parte dintr-un proiect administrativ, care are ca principiu buna guvernare locală, trebuie să le dai ocazia să demonstreze”, anunţă PSD Olt.

Social-democraţii transmit că primarul Comunei Leleasca, Selescu Vasilică, al comunei Cungrea, Vlad Cosmin, viceprimarii comunelor Priseaca, Cungrea şi Leleasca, Drugă Cătălin, respectiv, Stancana Gheorghe şi Enache Constantin, alături de 11 consilieri locali: Popistaş Alexandru, CL Slatina, Andronie Sabin, Preda Costel, Vizionie Marian, Ban Claudiu, Coconete Dumitru (CL Cungrea), Jandarmu Cristian, Murugă Nicolae (CL Priseaca) Postolache Ion, Criveanu Gheorghe, Matei Ioan (CL Pârşcoveni) şi Matei Marian, fostul candidat al PNL Pârşcoveni, „au ales echilibrul, dialogul, stabilitatea şi programul de guvernare al PSD Olt”.

„Aceştia se detaşează de stilul de lucru bazat pe scandal al PNL Olt şi de oportunismul sadea al unor politicieni, care îşi amintesc de Olt şi slătineni doar în preajma alegerilor. Bun venit în echipă”, potrivit PSD Olt.

Organizaţia PNL Olt a fost condusă de senatorul Liviu Voiculescu, care şi-a dat demisia în octombrie 2023 la solicitarea preşedintelui partidului, Nicolae Ciucă.