Ministrul austriac de Interne a declarat recent că este un moment nepotrivit pentru extinderea Spaţiului Schengen, când sistemul frontierelor externe nu funcţionează. Austria devine acum a treia ţară, după Olanda şi Suedia, care are unele rezerve privind aderarea României, Bulgariei şi Croaţiei.
„Este un mesaj extrem de îngrijorător, în condiţiile în care până acum cu toţii ne uitam doar spre Haga. Iată că după mesajele politice primite de la Stockholm, avem o nouă reacţie destul de îngrijorătoare, care vine totuşi din partea unui om care trebuie să fie în Consiliul Uniunii Europene, la acea ministerială, unde se va decide dacă România, Bulgaria şi Croaţia sunt primite în Spaţiul Schengen sau nu. Este o voce care schimbă fundamental întreaga abordare în ceea ce priveşte procedura de admitere a noastră în Spaţiul Schengen, pentru că dacă până acum am avut reacţii din partea politicienilor şi
rezerve din partea unor parlamente, unde spre deosebire de noi, comisiile parlamentare au o autoritate foarte puternică şi se impun în ceea ce priveşte temele de interes european şi internaţional, iată că de data aceasta avem un membru al Guvernului austriac, un membru care cunoaşte foarte bine problematica şi ne transmite un semnal deloc încurajator şi anume că din punctul său de vedere consideră că extinderea Spaţiului Schengen în contextul actual este nepotrivită””, spune Eugen Tomac.
Eurodeputatul PMP critică poziţia ministrului austriac de Interne.
„Mi se pare o abordare extrem de egoistă, pentru că noi am fost invitaţi în urmă cu 11 ani să aderăm la Spaţiul Schengen, din raţiuni ce ţin de agenda politică a PSD şi PNL de atunci s-a suspendat procesul şi iată că de atunci nu am făcut deloc progrese. Între timp, UE a avut suficient timp la dispoziţie, pentru a-şi întări frontierele sau mecanismele pe care le are pentru a proteja frontierele UE şi nicidecum România sau Bulgaria nu reprezintă un risc în contextul actual”, încheie liderul PMP.