”Vorbim de Centenar, dar ce sărbătorim dacă jumătate dintre români nu ştiu ce sărbătorim, ce s-a întâmplat atunci? (…) Nu putem bifa acest eveniment printr-o petrecere cu mititei şi sarmale cu mămăligă. Haideţi să lăsăm ceva după noi legându-ne de acest eveniment”, a spus Mihai Tudose referindu-se la nevoia de stimulare a vieţii culturale printr-un program care să înceapă în 2018 şi să se deruleze pe o perioadă mai mare.
Tudose a vorbit despre susţinerea din partea statului a lecturii şi achiziţiei de cărţi. ”Vorbim la copii despre lapte şi corn, în regulă. Ceva similar «Lapte, corn, carte»”, a spus Tudose menţionând că trebuie stimulată lectura la elevi, îndeosebi a clasicilor literaturii române.
De asemenea, programul va viza susţinerea financiară a teatrelor şi cinematografiei. ”Statul ar trebui să subvenţioneze teatrul, să dea o şansă acestor actori fiindcă vorbim de marii noştri actori care au jucat în sute de filme. Filmele acelea erau finanţate de cineva. Un program coerent în acest sens, vorbind cu Ministerul Culturii care va fi parte a acestui program iniţiat şi fundamentat cu sprijinul mass-media, cred că va fi un reper pentru România la nivel de Centenar”, a spus premierul.
De asemenea, vor fi făcute şi investiţii în infrastructura cultural, Tudose menţionând renovarea Sălii Palatului. ”Ministerul Culturii o preia şi există un program ca Sala Palatului să arate cumva altfel, aşa cum merită România şi Bucureştiul”, a mai spus Tudose.