Mesajul lui Klaus Iohannis, după moartea Sultanului Omanului: Conducerea lui a adus prosperitate poporului
„Condoleanţele mele sincere Familiei Regale şi poporului Sultanatului Oman la moartea Majestăţii Sale Sultanul Qaboos bin Said al-Said, a cărui conducere a adus prosperitate poporului său şi care a făcut eforturi pentru pacea şi stabilitatea din regiune”, a transmis Klaus Iohannis, sâmbătă, pe Twitter.
Sultanul Omanului, Qaboos bin Said al Said a decedat vineri seara, la vârsta de 79 de ani, a informat televiziunea de stat din această ţară, potrivit Reuters şi Al Jazeera.
Regretatul sultan Qaboos, unul dintre cei mai longevivi conducători din Orientul Mijlociu, care a menţinut neutralitatea ţării în regiune, era bolnav de ceva vreme şi se crede că suferea de cancer de colon. În luna decembrie fusese internat într-un spital din Belgia pentru a primi tratament.
Haitham bin Tariq al-Said a fost numit drept noul conducător al Omanului după moartea vărului său, sultanul Qaboos bin Said, vineri seară, a informat sâmbătă televiziunea Al Jazeera, citată de Reuters.
Fostul ministru al Culturii, în vârstă de 65 de ani, a fost investit în funcţie sâmbătă dimineaţă înaintea consiliului familiei aflate la guvernare în Oman.