Trupul neînsufleţit al senatorului Ştefan Stoica, depus la Ploieşti. Înmormântarea va avea loc joi
Senatorul Ştefan Stoica, decedat marţi din cauza unui cancer hepatic, va fi înmormântat, joi, la cimitirul „Viişoara” din Ploieşti, a declarat corespondentului MEDIAFAX senatorul prahovean Andrei Volosevici.
Trupul neînsufleţit al lui Ştefan Stoica a fost depus, miercuri după-amiază, la Catedrala „Sfântul Ioan Botezătorul” din centrul municipiului Ploieşti, iar joi, începând cu ora 11.00, va avea loc slujba de înmormântare, a mai spus Andrei Volosevici, care a fost coleg de liceu cu Ştefan Stoica, dar şi naşul de cununie al acestuia.
Ştefan Stoica s-a născut la Ploieşti, iar în 1994 a absolvit Liceul „Ion Luca Caragiale”, unul dintre cele mai prestigioase licee din Prahova. După terminarea studiilor liceale, el a intrat la Facultatea de Medicină, iar după absolvirea acesteia a lucrat ca medic de familie în localitatea Perieţi din judeţul Ialomiţa.
În urmă cu un an, el a fost diagnosticat cu cancer hepatic, iar, marţi dimineaţă, a murit într-un spital din Bucureşti. Ştefan Stoica avea 37 de ani, era căsătorit şi tatăl unui copil.
Ştefan Stoica fusese ales senator din partea PPDD, într-un colegiu din Ialomiţa, iar în octombrie anul trecut şi-a anunţat demisia din partid şi afilierea la grupul PSD. Până în anul 2010, el fusese membru PDL.