Prima pagină » Politic » Turcan intervine după ce şeful Salvamont Predeal a fost atacat de un urs: E timpul deciziilor ferme

Turcan intervine după ce şeful Salvamont Predeal a fost atacat de un urs: E timpul deciziilor ferme

Liderul PNL Sibiu, Raluca Turcan, afirmă, după ce şeful Salvamont Predeal a fost atacat de un urs, că actuala formă a legii privind intervenţia imediată pentru prevenirea şi combaterea atacurilor urşilor este insuficientă. „este timpul deciziilor ferme pentru a apăra viaţa oamenilor”, spune ea.
Turcan intervine după ce şeful Salvamont Predeal a fost atacat de un urs: E timpul deciziilor ferme
Foto: Ovidiu Matiu/Mediafax Foto
Gabriel Pecheanu
31 mart. 2025, 13:53, Politic

„Evenimentele dramatice din Predeal, petrecute aseară (duminică seara – n.r.), arată clar că actuala formă a legii privind intervenţia imediată pentru prevenirea şi combaterea atacurilor urşilor este insuficientă. La Sibiu, acum două nopţi, un urs a fost văzut plimbându-se pe strada Tudor Vladimirescu din Şelimbăr. Indiferent cât de mult am iubi animalele şi fauna pădurilor României, este important să schimbăm din nou legea şi să majorăm de urgenţă cotele de recoltare sau să lăsăm la nivel local posibilitatea stabilirii acestor cote, conform unei proceduri simplificate”, scrie pe Facebook Raluca Turcan.

Ea arată că sute de comunităţi locale din România se confruntă de ani de zile cu pericolul iminent al atacurilor urşilor.

„Sute de incidente au loc în fiecare an. România tergiversează de ani de zile rezolvarea acestei probleme si indiferent cât de mari ar fi presiunile unor organizaţii nonguvernamentale, este timpul deciziilor ferme pentru a apăra sănătatea şi viaţa oamenilor”, încheie Turcan.

Şeful Salvamont Predeal a fost atacat duminică seara de un urs pe o stradă din Predeal. Acesta este internat în stare gravă în spital.