Un tabou pictat în ulei cu portretul fostului preşedinte Ion Iliescu se vinde cu 2.700 de euro. Persoana care a pus anunţul informează că preţul este negociabil.
„Tablou – Portretul fostului Preşedinte al României – Ion Iliescu. Pictură în ulei pe carton cu passepartout lat şi dublu din 2 culori, înrămat şi cu geam”, se arată în anunţ.
Primul afiş electoral al Partidului Naţional Ţărănesc, din 1990, este vândut cu 65 lei. ”„Raritate”, se arată într-un anunţ.
Cartea „Cultură românească şi identitate Europeană”, scrisă de Ion Iliescu, se vinde pentru 49,99 lei, însă are şi autograful fostului preşedinte.
„Cartea din imagini, puţin folosită, în stare foarte bună”, susţine cel care a pus anunţul.
Un alt vânzător solicită 70 de lei pentru „Integrazione e globalizzazione”, scrisă tot de Ion Iliescu şi însoţită, de asemenea, de autograful fostului preşedinte.
Cartea „Triumful Adevărului”, din 1993, care conţine discursurile politicienilor, printre care şi fostul preşedinte Traian Băsescu, se vinde cu 30 de lei. „115 pagini. Conţine discursurile din Parlament, printre care şi Traian Băsescu”, spune vânzătorul.
De asemenea, altcineva vinde o sticlă de parfum care ar fi trebuit să aparţină fostului preşedinte Traian Băsescu, un „obiect unicat, de colecţie”, conform celui care a postat anunţul. „Sticla de parfum reprezentând o siluetă feminină, posibil Udrea :), aflată într-o superbă cutie neagră, căptuşită cu catifea fină, care are întârşiat în interiorul materialului, pe capac, în partea de sus, “Traian Băsescu – eau de parfum” şi la interiorul capacului are imprimat acelaşi înscris, cu litere de aur, Traian Basescu – eau de parfum”, transmite vânzătorul, care informează că sticla este goală, nu mai are parfum şi că „este un obiect strict pentru colecţie”.
Un document care datează din 1890 şi poartă semnătura lui Ioan Raţiu se vinde pentru 290 euro.
„Un document istoric, o scrisoare a Partidului Naţional Român din Transilvania şi Ungaria, din 1890, semnată olograf de preşedintele Ioan Raţiu si de Iuliu Coroianu (unchiul lui Iuliu Maniu) şi adresată lui Vasile Lucaciu. Documentul se referă la convocarea unei adunări a tuturor delegaţilor români aleşi. Scrisoarea document a fost prezentată într-o expoziţie”, transmite vânzătorul.
Un carnet de membru al Partidului Comunist Român din 1946, „nedeteriorat, ca nou”, se vinde cu 50 de lei, iar o insignă a PNL din 1990 se oferă pentru 30 de lei.