- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Tutilescu: Migrația la frontierele României, nesemnificativă comparativ cu cea de la frontierele UE
Secretarul de stat din Ministerul Administrației și Internelor, șef al Departamentului Schengen, Marian Tutilescu, a declarat, marți, la Sofia, că migrația la frontierele României este nesemnificativă în raport cu cea de la nivelul UE.
Marian Tutilescu a prezentat, marți, la conferința internațională privind perspectivele aderării României și Bulgariei la Schengen, organizată de Open Society Institute la Sofia, abordarea României privind migrația ilegală, în urma îngrijorărilor exprimate de oameni politici europeni cu privire la acest aspect.
Tutilescu a precizat că Spațiul Schengen este una din cele mai importante realizări ale Uniunii Europene, însă în contextul european actual s-au ridicat semne de întrebare cu privire la principalul câștig al acestui concept, anume libertatea de mișcare.
În ceea ce privește evoluția migrației ilegale în ultimii ani, autoritățile române au tras două concluzii principale. Prima ar fi că migrația la frontierele României este nesemnificativă în raport cu cea înregistrată la nivelul UE, a subliniat Tutilescu.
De asemenea, autoritățile au identificat patru evenimente majore cu impact la nivel european, care au stârnit îngrijorări privind aderarea României și Bulgariei la Schengen: evoluția conflictelor din nordul Africii, problemele de la frontiera dintre Grecia și Turcia, acordul privind micul trafic de frontieră dintre România și Republica Moldova și liberalizarea regimului de vize în Balcanii de Vest.
Tutilescu a subliniat că niciunul dintre aceste evenimente nu a avut un impact major asupra migrației la frontierele României, migrația ilegală la granițele țării noastre în 2010 fiind reprezentată de aproximativ 3.800 de persoane.
Potrivit secretarului de stat, majoritatea migranților ilegali din România este formată din persoane care au intrat legal în țară, însă au depășit termenul de ședere.
Şeful Departamentului Schengen a spus că s-au mai făcut progrese privind infrastructura în domeniul migrației - progrese apreciate de echipele de evaluare Schengen - și că investițiile au fost pe măsură, respectiv aproape 500 de milioane de euro din fondurile României, pe lângă fondurile din Facilitatea Schengen, într-un an de criză.
Secretarul de stat a precizat că, odată cu ridicarea controalelor la frontierele României și Bulgariei, o serie de fluxuri migratorii vor avea, într-adevăr, cale liberă către Europa Centrală, motiv pentru care o cooperare bilaterală puternică este necesară, dar trebuie întărită și trilaterala România-Bulgaria-Grecia.
Europol a identificat această zonă ca fiind una cu potențial de risc, context în care principalele instrumente de cooperare sunt Gărzile de coastă, a mai spus Tutilescu.
Pornind de la aceste riscuri, una din principalele măsuri identificate de autoritățile române trebuie să fie cooperarea cu state terțe pentru a face față fluxurilor migratorii. Această cooperare, potrivit lui Tutilescu, trebuie să includă și consolidarea capacității autorităților de aplicare a legii și absorbția unor fonduri europene.
De asemenea, în regiunea Dunării se au în vedere întărirea cooperării pentru monitorizarea vaselor, acțiunile în comun pentru gestionarea fluxurilor masive de migranți și creșterea capacității centrelor de cazare pentru migranți de la 1.200 la 1.700 în perioada următoare.
Tutilescu a mai spus că a fost stabilită o abordare comună privind migrația cu omologii bulgari, aceasta urmând să fie promovată la nivel european pentru a convinge statele membre că în ambele țări există capacitatea, instrumentele și infrastructura pentru a combate aceste fluxuri.
(Corespondenţă de la trimisul MEDIAFAX la Sofia, Ioana Burtea)
ULTIMELE ȘTIRI
-
Răspunde Guvernul Ciolacu 2 așteptărilor TALE, ca administrator al României în 2025? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Operaţiunea „Blitz". Controale masive la graniţele Schengen. Mii de maşini şi persoane verificate
-
Dezastrul din Marea Negră. Decese ale delfinilor şi păsărilor de mare. Ruşii au scos 86 000 de tone de nisip şi pământ contaminat după scurgeri de petrol
-
După vizita la Moscova, premierul Slovaciei Fico a dispărut timp de 14 zile. A fost „descoperit” într-un apartament de lux din Vietnam, ce costă 6.200 de euro pe noapte
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO