Liderii social-democraţi se reunesc joi, în format online, înaintea şedinţei Parlamentului în care va fi dezbătută şi votată moţiunea de cenzură la adresa Guvernului Orban.
Şedinţa Consiliului Politic Naţional al PSD, fostul Comitet Executiv Naţional, va începe la ora 13.00.
Conducerile reunite ale celor două camere ale Parlamentului au decis ca moţiunea de cenzură „Guvernul PNL – De la Pandemie la pande-mită generalizată”, semnată de 205 senatori şi deputaţi, să fie dezbătută şi votată luni, într-o şedinţă care va începe la ora 14.00.
Moţiunea de cenzură „Guvernul PNL – De la Pandemie la pande-mită generalizată” a fost depusă săptămâna trecută.
„Am depus moţiunea de cenzură împotriva celui mai dezastruos guvern pe care l-a avut România în ultimii 30 de ani. În loc să vină cu soluţii pe care toţi românii le aşteptau, guvernul Orban a devenit factorul agravant al pandemiei. Rezultatul îl vedem cu toţii – au scăpat total de sub control pandemia, au distrus economia şi au prăbuşit nivelul de trai al românilor”, declara atunci Marcel Ciolacu.
El a spus că negociază pentru susţinerea moţiunii cu toate formaţiunile parlamentare, mai puţin cu PNL şi PMP.
Şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, a depus, vineri, la sediul CCR, sesizarea referitoare la conflictul juridic de natură constituţională determinat de moţiunea de cenzură. El critica PSD, spunând că e un „partid de piromani care dau foc la ţară”, iar Guvernul este „pompier”.