- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
UDMR Bistriţa-Năsăud a decis să-l susţină pe Kelemen Hunor la şefia Uniunii
Consiliul Delegaţilor Teritoriali al UDMR Bistriţa-Năsăud a decis, sâmbătă, să-l susţină pe Kelemen Hunor la şefia Uniunii, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit unui comunicat al UDMR Bistriţa-Năsăud, semnat de preşedintele Decsei Atilla, decizia a fost luată cu 36 de voturi "pentru" din 45 exprimate.
"Pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Delegaţilor Teritoriali de sâmbătă a figurat şi decizia prin vot secret pentru sprijinirea candidatului la şefia UDMR. Rezultatul votului a fost următorul: din 45 de voturi valabil exprimate, 36 au fost pentru candidatul Kelemen Hunor, opt voturi a obţinut candidatul Eckstein-Kovacs Peter, respectiv un vot Olosz Gergely. În consecinţă, organizaţia judeţeană UDMR Bistriţa - Năsăud sprijină candidatura domnului Kelemen Hunor", se arată în comunicatul citat.
Potrivit sursei citate, cei 11 delegaţi la congresul UDMR din februarie vor respecta decizia luată, întrucât aşa este etic.
La Consiliul Delegaţilor Judeţeni care a avut loc, sâmbătă, la Bistriţa, a fost prezent şi Kelemen Hunor, care şi-a prezentat programul cu care candidează la şefia UDMR.
"În opinia noastră, a conducerii UDMR Bistriţa-Năsăud, Kelemen Hunor este un candidat echilibrat, cel mai perseverent dintre cei trei, care susţine interesele diasporei maghiare", a declarat Decsei Atilla.
Decizia de susţinere a lui Kelemen Hunor a fost luată şi după ce peste 2.500 de persoane din Bistriţa-Năsăud, majoritatea membri UDMR, şi-au declarat susţinerea faţă de acesta în urma unui sondaj de opinie realizat în ultimele două săptămâni, iar alţi peste o 130 de membri au votat, online, în favoarea lui Kelemen Hunor pe un site al organizaţiei.
Congresul UDMR va avea loc în luna februarie.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Azi, în Sfânta zi a Crăciunului, poate știi de ce Iisus Hristos nu s-a născut român
-
Ciolacu publică facturile pentru zborurile private la Nisa în ziua de Crăciun
-
Pericol în Constanţa: Elicea unei eoliene se învârte necontrolat aproape de un cămin de bătrâni
-
Care sunt cei şapte magnifici care au salvat bursa din Germania şi au sfidat crizele anul acesta
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO