„Kelemen Hunor este candidatul la prezidenţiale maghiar. Vocea maghiarilor trebuie auzită”, anunţă UDMR.
Liderii organizaţiilor judeţene ale UDMR i-au cerut, joi, lui Kelemen Hunor să candideze la alegerile prezidenţiale, a anunţat Csoma Botond, purtătorul de cuvânt al UDMR.
„Preşedinţii organizaţiilor judeţene ale UDMR i-au cerut preşedintelui Uniunii să fie candidatul UDMR la alegerile prezidenţiale. Preşedintele UDMR este cel mai în măsură să fie vocea comunităţii maghiare şi să vorbească despre aspiraţiile, problemele şi obiectivele comunităţii noastre în această campanie electorală”, afirma Csoma Botond.
Conform acestuia, Kelemen Hunor este cel mai cunoscut şi respectat politician maghiar din România, care poate reprezenta unitatea comunităţii maghiare din România.