Preşedintele executiv al UDMR, Kelemen Hunor, a precizat că propunerea avansată de UDMR, ca primele locuri să fie ocupate de Marko Bela şi Tokes Laszlo, reprezintă "un mesaj de unitate, de parteneriat, pe termen mediu şi lung, nu numai pentru alegerile pentru PE din toamnă, ci şi pentru alegerile europarlamentare din 2009 şi alegerile interne viitoare".
Vicepreşedintele CNMT Szilagyi Zsolt nu a comentat propunerea, ci a întrebat dacă se poate avansa nu o listă de partid, ci una reprezentativă a maghiarilor, de coaliţie, nu sub siglă de partid sau sub sigla UDMR.
"Dacă este posibil din punct de vedere juridic. Dacă ei, UDMR, se angajază sau nu, iar răspunsul a fost negativ din partea UDMR. Ar rămâne la decizia BEC dacă un partid ar solicita schimbarea denumirii listei. Sperăm ca rezultatele obţinute să nu rămână la nivel principial, deşi avem dubii serioase, privind faptul că nu s-a reuşit parcurgerea documentului cuprinzând garanţiile şi termenele concrete”, a spus Szilagyi.
Kelemen Hunor a răspuns că o listă în afara UDMR este imposibil de realizat din punct de vedere juridic, pentru că au fost depuse listele de susţinători. "Nu se poate schimba nimic, nu mai poţi depune liste de susţinători, o listă nouă”, a mai explicat Kelemen Hunor.
Decizia finală urmează să fie luată săptămâna viitoare.