UDPATE: CSAT decide participarea la operaţiunile din Libia cu fregata Ferdinand şi 2 ofiţeri
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că CSAT a hotărât că România va participa la aplicarea embargoului legat de situaţia din Libia cu fregata Ferdinand şi cu doi ofiţeri de stat major, adică în total cu 207 militari.
Preşedintele a menţionat că a decis convocarea CSAT cu puţin înainte de adoptarea deciziei de miercuri a NATO.
Preşedintele Băsescu a precizat că CSAT a decis implicarea României cu fregata Regele Ferdinand şi cu doi ofiţeri de stat major la impunerea embargoului în ceea ce priveşte vânzarea de armament către Libia.
El a explicat că acest lucru înseamnă că România va participa cu 205 militari la bordul fregatei şi cu doi ofiţeri de stat major.
El a mai spus că premierul şi ministrul Finanţelor, membri în CSAT, se vor ocupa de resursele financiare necesare.
Răspunzând unei întrebări, preşedintele a menţionat că Fregata va desfăşura acţiuni de blocare, în zona maritimă, a oricărei nave suspecte că ar transporta armament către Libia.
„O navă militară poate să facă acest lucru cu uşurinţă în raport cu o navă comercială. O somează şi, dacă nu, trage”, a continuat şeful statului.
De asemenea, el a mai spus că fregata avea programată o participare de o lună în Marea Mediterană la acţiunea Active Endeavour. „Programarea era pentru trimestrul patru. Venind solicitarea NATO pentru o fregată şi doi ofiţeri de stat major din forţele navale, devansăm introducerea navei în dispozitivul din Marea Mediterană. Vă pot spune că timpul de reacţie pentru o astfel de solicitare este, după standarde, 60 de zile. Noi am decis în CSAT să fie gata de plecare în misiune în 30 de zile”, a spus Băsescu.
NATO a validat planurile întocmite de militarii săi pentru a contribui la zona de interdicţie aeriană în Libia, fără a decide încă, în acest stadiu, să le pună în aplicare, a anunţat marţi secretarul general al Alianţei, Anders Fogh Rasmussen.
„NATO a adoptat planurile militare pentru a ajuta la impunerea unei zone de interdicţie aeriană”, a declarat Rasmussen la finalul unei reuniuni a reprezentanţilor celor 28 de state membre ale Alianţei.