Udrea: Am decis să cerem Comisiei de etică a PDL convocarea lui Banias pentru a se discuta cazul

Preşedintele organizaţiei PDL Bucureşti, Elena Udrea, a declarat, miercuri, că s-a cerut Comisiei de statut, etică şi ligii a partidului "să-l convoace" pe Mircea Banias pentru a se discuta cazul acestuia.

Urmărește
4 afișări

"Ne-am decis să aplicăm statutul, să cerem Comisiei de statut, etică şi litigii să-l convoace pe domnul Banias să discutăm cazul dânsului, cu dânsul de faţă, aşa cum cere statutul, pentru că a fost o situaţie acum câteva luni când împotriva domnului Banias a început urmărirea penală, într-o lună a încetat urmărirea penală şi n-am vrea să fim într-un caz similar, ar trebui să auzim şi punctul lui de vedere", a spus Elena Udrea.

Ea a făcut această precizare după ce a fost întrebată de ziarişti cum comentează faptul că unii democrat-liberali, precum Monica Macovei şi Teodor Paleologu, au cerut suspendarea lui Mircea Banias din partid.

Elena Udrea a mai spus că atunci când se aduc prejudicii de imagine partidului, de regulă este bine să se rezolve această problemă, dar a apreciat că "nu trebuie să fie nici exagerări din partea colegilor în avea atitudini rigide".

"Atunci când se aduc prejudicii de imagine partidului de regulă e bine să încerci să rezolvi problema aceasta. Nu trebuie să fie nici exagerări din partea colegilor în avea atitudini rigide pentru că de la caz la caz de multe ori poţi să fii şi victimă unor scandaluri mediatice pur si simplu, dar cred că situaţiile în care aduci atingere imagine partidului trebuie corectate în primul rând de persoana care se află în centrul problemei şi apoi de partid", a explicat Udrea.

Mircea Banias rămâne cu interdicţia de a părăsi ţara, instanţa supremă respingând, miercuri, contestaţia făcută de senatorul PDL în cazul măsurii preventive impuse de procurorii DNA în dosarul în care este cercetat alături de fostul secretar de stat MAI Laurenţiu Mironescu şi de alte 28 de persoane.

În dosarul privind importurile nelegale din Portul Constanţa sunt cercetate de procurorii anticorupţie 30 de persoane, dintre care 28 au fost arestate, una a primit mandat de arestare în lipsă, iar senatorul PDL Mircea Marius Banias are interdicţie de a părăsi ţara pentru 29 de zile.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici