Udrea: Categoric, Funeriu nu trebuie să demisioneze, ci ar trebui lăudat

Ministrul Dezvoltării, Elena Udrea, a declarat, miercuri, la RFI, că, în mod categoric, Daniel Funeriu nu trebuie să demisioneze din funcţia de ministru al Educaţiei, ci acesta ar trebui lăudat.

Urmărește
28 afișări
Imaginea articolului Udrea: Categoric, Funeriu nu trebuie să demisioneze, ci ar trebui lăudat

Udrea: Categoric, Funeriu nu trebuie să demisioneze, ci ar trebui lăudat (Imagine: Silviu Matei/Mediafax Foto)

Întrebată dacă s-ar impune înlocuirea ministrului Educaţiei, Daniel Funeriu, Elena Udrea a răspuns la RFI: "Nu, categoric nu! Cred că totuşi domnul Funeriu ar trebui lăudat şi este (lăudat - n.r.) în interiorul partidului, pentru faptul că a reuşit să treacă Legea educaţiei. Cât priveşte nemulţumirile unor colegi din Parlament faţă de colaborarea cu domnul ministru, asta am citit şi eu din presă, probabil că sunt punctuale şi sunt rezolvabile prin discuţii".

Premierul Emil Boc a declarat, marţi seara, că "astăzi" nu are în vedere efectuarea unei remanieri guvernamentale prin schimbarea miniştrilor Educaţiei şi Sănătăţii, din cauza problemelor legate de salariile profesorilor şi închiderea spitalelor, dar că "mâine" nu se ştie ce poate apărea.

"Când există nemulţumiri, stăm, le analizăm şi luăm decizii. Astăzi nu am în vedere o remaniere guvernamentală, dacă poate apărea mâine - nu ştiu. Dacă este comisă o gafă foarte mare, discutăm şi luăm decizii", a spus Boc, la Realitatea TV.

"Gândul " relata că parlamentarii PDL i-au cerut premierului Emil Boc, luni, la întâlnirea de la Parlament, să ia în calcul înlocuirea lui Daniel Funeriu de la şefia Ministerului Educaţiei, nemulţumiţi de proasta gestionare a situaţiei care a dus la încă o asumare şi slaba comunicare a ministrului.

În schimb, ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a declarat marţi, întrebat în legătură cu solicitarea unor democrat-liberali de a-şi da demisia, că "demisia de obicei se cere atunci când nu rezolvi probleme".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici