- Home
- Politic
- BISTRIŢA, (01.03.2013, 13:44)
- , Cristiana Sabau
Udrea: Dacă aş şti că ar ajuta PDL să revină la guvernare, aş umbla şi desculţă, nu numai în tenişi
Elena Udrea, candidat la şefia PDL, a declarat, vineri, la Bistriţa, că este dispusă să umble şi desculţă, nu doar în tenişi, dacă ar şti că acest lucru ar ajuta PDL să revină la guvernare, referindu-se la prezentarea pe care i-a făcut-o liderul local Ioan Oltean.

Elena Udrea (Imagine: Marius Dumbraveanu/Mediafax Foto)
"Elena Udrea a venit să convingă că nu e doar o femeie frumoasă care are poşete frumoase şi pantofi cu tocuri înalte. A venit să convingă că este un lider marcant al PDL, că este un om care poate să conducă PDL, un om care atunci când se angajează într-o asemenea competiţie electorală este conştient şi responsabil de ce spune şi ce face şi că angajamentul public făcut va fi de natură a fi pus în practică după 23 martie", a afirmat, la prezentarea moţiunii Elenei Udrea, liderul PDL Bistriţa-Năsăud, Ioan Oltean.
Oltean a afirmat despre Elena Udrea că a inspirat încredere şi putere, că a fost un om politic care nu a fost îngenuncheat niciodată, că nu a fost asociată cu corupţia sau ticăloşia, "ci doar cu performanţa, cu poşetele şi cu pantofii".
"Sunteţi o femeie frumoasă, doar nu o să umblaţi în tenişi", a spus Ioan Oltean.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Starmer vrea crearea unei coaliţii voluntare care să garanteze pacea în Ucraina: Regatul Unit este pregătit să sprijine acest lucru „cu bocanci la sol şi avioane în aer”
-
Arest preventiv pentru polonezul de la protestul AUR
-
Apropierea SUA de Rusia sperie Germania. Merz vrea să creeze două fonduri speciale pentru apărare şi infrastructură şi alocă o sumă uriaşă
"Dacă aş şti că asta ar ajuta PDL să revină la guvernare, aş umbla şi desculţă, nu numai în tenişi", a răspuns Elena Udrea.
Elena Udrea îşi prezintă vineri, la Bistriţa, în saloanele unui hotel de cinci stele, moţiunea "Noul PDL - o Nouă Românie".
Alături de ea se află Daniel Buda şi Gheorghe Tinel. La eveniment participă peste trei sute de persoane, primari, aleşi locali, dar şi simpli membri ai PDL Bistriţa-Năsăud, sala fiind arhiplină.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe