Udrea îi răspunde lui Geoană: România nu e pregătită nici pentru orice bărbat, dovadă alegerile din 2009

Publicat: 19 09. 2013, 14:20
Actualizat: 08 04. 2020, 14:13

Întrebată cum comentează declaraţia lui Mircea Geoană care spunea despre candidatura Elenei Udrea la prezidenţiale că „România nu este pregătită pentru orice femeie”, Elena Udrea a precizat pentru MEDIAFAX: „Cum nici pentru orice bărbat. Dovada: alegerile din 2009”.

Udrea a făcut trimitere la alegerile prezidenţiale din 2009, când Mircea Geoană a pierdut în cursa pentru funcţia de preşedinte al României.

Senatorul PSD Mircea Geoană a declarat, joi, comentând ideea unei candidaturi a Elenei Udrea la alegerile prezidenţiale de anul viitor, că România este pregătită pentru o femeie în funcţia supremă în stat, dar nu pentru „orice femeie”, el arătând că în asta constă dificultatea pe care Udrea o are.

Solicitat să comenteze ideea candidaturii Elenei Udrea şi îngtrebat ce ce şanse îi dă democrat-liberalei, Geoană a răspuns: „Este dreptul fiecărui politician să aibă ambiţiile şi speranţele sale şi – de ce nu? – o femeie candidat”.

Întrebat dacă România este pregătită pentru a avea o femeie preşedinte, Geoană a precizat: „Pentru o femeie, da. Dar nu pentru orice femeie. Şi cred că aici este dificultatea pe care doamna Udrea o are”.