Prima pagină » Politic » Udrea: Nu am fost aseară la Cotroceni, am fost miercuri seară. Este un lucru obişnuit

Udrea: Nu am fost aseară la Cotroceni, am fost miercuri seară. Este un lucru obişnuit

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a declarat, vineri, la Constanţa, referindu-se la informaţiile vehiculate în presă conform cărora ar fi fost joi seară la Cotroceni, că este "o confuzie" şi că de fapt a fost miercuri seară, iar vizita a fost "un lucru obişnuit".
Udrea: Nu am fost aseară la Cotroceni, am fost miercuri seară. Este un lucru obişnuit

„Faceţi o confuzie. Nu este aseară (joi seară – n.r.), este miercuri seară. Întâlnirea a avut loc miercuri seară, la Palatul Cotroceni. Eu am prezentat raportul de control al ministerului pe Axa 2 a Programului Operaţional Regional, cu toate corecţiile, şi scrisoarea pe care urmează să o trimitem comisarului Hahn (comisarul european Johannes Hahn – n.r.) şi Comisiei Europene”, a declarat Elena Udrea.

Ea a precizat că nu înţelege de ce presa face atât caz cu privire la acest fapt, de altfel „un lucru obişnuit”.

„Am văzut că este o întreagă dezbatere pe această temă. Este un lucru obişnuit, care se întâmplă. A fost o întâlnire care a început la ora 09.00 (21.00 – n.r.), iar când am plecat a sosit ministrul Muncii. Iar înaintea mea a fost ministrul Finanţelor”, a afirmat Elena Udrea.

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, s-a aflat vineri, la Constanţa, pentru a semna contractul de finanţare din fonduri europene prin Programul Operaţional Regional pentru „Reabilitarea infrastructurii, modernizarea, dezvoltarea si echiparea Ambulatoriului din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa – Policlinica 2”.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, la Mangalia, referindu-se la informaţiile vehiculate în presă conform cărora Elena Udrea ar fi fost joi seară la Cotroceni, că el a fost cu „nevasta sa” şi a dormit la Neptun.

„În orice caz, aseară (joi seară – n.r.) eu am fost cu nevastă-mea. Dacă s-a dus, s-a dus la vreun consilier”, a spus Traian Băsescu.