„Nu cred că o soluţie pentru PDL este să ne topim în PNL. De ce nu s-a topit PNL în PDL? Acum nu este vorba de o construcţie de dreapta, este vorba ca un partid de la putere să absoarbă un partid în opoziţie. Dacă există colegi care agreează acest proiect, eu sunt şi împotriva lor şi împotriva proiectului. Partidul acesta are o istorie, are o tradiţie de învingător, are un electorat, cum să accepţi să te topeşti în PNL? Până ieri Antonescu era un lider antieuropean, nedemocratic, ceea ce şi este, dar în opinia unor colegi ieri era aşa, de astăzi a devenit dintr-o dată lider de dreapta, atractiv, un lider frecventabil, un lider european. Pentru ceea ce s-a întâmplat în vară şi ceea ce a făcut domnul Antonescu ştampila aceasta este corectă, de lider antieuropean şi nedemocratic, nu are cum să fie luată. Pe mine mă îngrijorează unii colegi cum văd viitorul partidului. Dacă văd partidul fie la bucată dat PNL-ului, adică mai trecem unul câte unul către PNL, fie îl văd pur şi simplu o entitate care se topeşte în PNL sub sloganul «Noi reconstruim dreapta», atunci este tragic pentru acest partid„, a declarat Elena Udrea, după prezentarea moţiunii „Noul PDL – O nouă Românie”.
Udrea şi-a lansat duminică, la Constanţa, moţiunea „Noul PDL – O nouă Românie” pentru funcţia de preşedinte al PDL.
Mihai Stănişoară, fost prim-vicepreşedinte al PDL şi lider al grupului deputaţilor democrat-liberali, a trecut, miercuri, la PNL spunând că acest partid este singurul care „poate susţine şi implementa cu succes politici de dreapta în România”.
Stănişoară a mai spus că pentru el „PDL reprezintă trecutul, iar PNL prezentul şi viitorul”.