Udrea: Nu ştiu dacă există alternativă pentru mutarea parlamentarilor

Ministrul Dezvoltării şi Turismului, Elena Udrea, a declarat, joi, că se cheltuiesc mulţi bani cu întreţinerea Palatului Parlamentului şi cu prezenţa parlamentarilor în această clădire, dar că nu există o alternativă, referindu-se la propunerea lui Silviu Prigoană (PDL) de a muta Legislativul.

Urmărește
22 afișări
Imaginea articolului Udrea: Nu ştiu dacă există alternativă pentru mutarea parlamentarilor

Udrea: Nu ştiu dacă există alternativă pentru mutarea parlamentarilor (Imagine: Ovidiu Andrei/Mediafax Foto)

"Am auzit de această propunere, nu este decizia mea, înţeleg că este o clădire care consumă mult, dar nu ştiu dacă există o alternativă pentru a-i muta pe parlamentari", a afirmat Udrea.

Ea a arătat că "este cert că se cheltuiesc bani mulţi cu întreţinerea acestei clădiri şi cu prezenţa parlamentarilor în Casa Poporului".

"Dacă se găseşte o destinaţie mai utilă decât cea pe care o are şi Parlamentul României îşi găseşte o altă clădire, probabil că ar fi o alternativă, dar, deocamdată, este doar propunerea domnului Prigoană", a adăugat Udrea.

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, a scris, joi, pe blogul său, că, din informaţiile pe care le are, se pare că actuala putere doreşte să mute Legislativul "unicameral" în sediul Bibliotecii Naţionale, iar Palatul Parlamentului să fie transformat în cel mai mare mall din Europa.

Deputatul PDL Silviu Prigoană a declarat, joi, că a finalizat proiectul de lege privind mutarea sediului Parlamentului, în varianta unicamerală, din Casa Poporului într-o clădire pe care Nicolae Ceauşescu o construise pentru Biblioteca Naţională a României.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici