Udrea: Parchetul mi-a comunicat că nu există nicio plângere penală
"Am formulat, în temeiul Legii 544 (privind liberul acces la informaţiile de interes public, n.r.) o solicitare către Parchetul General, să mi se spună dacă există vreo plângere penală sau vreo sesizare la activitatea mea ca ministru sau a instituţiei pe care o conduc. Răspunsul lor a fost că nu există nicio plângere, iar instituţia nu s-a autosesizat", a declarat Udrea.
Ea susţine că acuzaţiile care i se aduc "fac parte dintr-o strategie cumpărată cu 13 milioane de dolari de la mercenari americani pentru sprijinul lui Mircea Geoană la candidatura pentru funcţia de preşedinte".
Cozmin Guşă, consilier al preşedintelui PSD, Mircea Geoană, a declarat, joi, la Antena 3, că are "informaţii precise" că DNA s-a autosesizat în privinţa contractului încheiat de Udrea cu BRD şi Eurosport, suspectând-o de conflict de interese. Guşă susţine că şi ANI s-a autosesizat în legătură cu contractul respectiv.