Udrea: Ponta va avea timp să stea la televizor şi să mânce floricele întrucât va pierde alegerile

Preşedintele PMP, Elena Udrea, susţine că după ce va pierde alegerile prezidenţiale Victor Ponta va pierde şi preşedinţia partidului şi funcţia de prim-ministru şi "va avea tot timpul să mănânce floricele la televizor", adăugând totodată că se aşteaptă ca PSD să încerce să fraudeze alegerile.

Urmărește
165 afișări
Imaginea articolului Udrea: Ponta va avea timp să stea la televizor şi să mânce floricele întrucât va pierde alegerile

Premierul Victor Ponta (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Liderul PMP, Elena Udrea, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă la Alba Iulia, că premierul Victor Ponta refuză să participe la competiţia electorală cu ceilalţi candidaţi la prezidenţiale, preferând să îşi ia popcorn şi să se uite la televizor, recomandându-i să îşi facă provizii deoarece asta va face şi după alegeri, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Atât respect are pentru electorat încât nu vrea să participe la această competiţie. Este foarte bine, o să particip eu. Îi recomand, dacă tot vrea să îşi ia popcorn, să îşi facă provizii serioase pentru că în următorii ani asta va face: va sta şi va mânca popcorn şi o să bea Coca-Cola, altceva nu va avea de făcut pentru că nu numai că nu va ajunge la Cotroceni, dar după ce va pierde această campanie electorală, după ce va pierde competiţia pentru Preşedinţia România va pierde şi preşedinţia partidului şi funcţia de prim-ministru şi va avea tot timpul să stea să mănânce floricele la televizor", a spus Udrea.

În altă ordine de idei, Elena Udrea a afirmat că se aşteaptă ca PSD să încerce şi în acest an să "fraudeze" alegerile.

"Noi ştim că la toate alegerile Partidul Social Democrat caută metode de fraudare a acestora, de la a convinge electoratul să voteze cu tot felul de mijloace ilegale, cadouri pe care le fac în campanie, de la a folosi fondurile guvernamentale pentru a motiva primari sau chiar alegători ca să voteze, până la persoane decedate care votează, oameni care lucrează în afara ţării şi care apar pe listele de votanţi. Ştim metodele pe care le folosesc cei de la PSD, mă aştept să le folosească şi de data aceasta, dar ştiţi că în 2004 a fost un slogan: «Nu puteţi voi fura cât putem noi vota». Speranţa mea este că oamenii vor înţelege că nu se joacă acum între partide sau nu se joacă destinul unor oameni politici. Nici vorbă. Se joacă în această toamnă destinul României", a spus Udrea.

Liderul PMP a adăugat că, dacă românii îi vor lăsa să iasă la vot doar "pe aceia care se lasă amăgiţi, păcăliţi, manipulaţi de PSD şi Victor Ponta", atunci România riscă să se întoarcă în epoca lui Ion Iliescu şi Adrian Năstase.

"Dacă, Doamne fereşte, vom lăsa să iasă la vot doar pe aceia care se lasă amăgiţi, păcăliţi, manipulaţi de PSD şi Victor Ponta atunci riscăm ca România, timp de zece ani, să se întoarcă în epoca pe care ne-o dorim total uitată din vremea lui Ion Iliescu, Adrian Năstase, aceştia care conduc acum PSD fiind mai răi decât cei doi pe care i-am pomenit. Sper ca oamenii să înţeleagă că nu e de joacă şi să iasă la vot în noiembrie să voteze pentru continuarea modernizării României", a afirmat Udrea.

Preşedintele PMP, Elena Udrea, se află, luni, într-o vizită la Alba Iulia, unde în cursul dimineţii a alergat în Cetatea Alba Carolina, apoi a avut o întâlnire cu presa, iar ulterior va vizita o societate comercială care produce porţelan.

Udrea s-a aflat, duminică seară, la Sebeş, unde a participat la manifestările organizate în cadrul Zilelor Oraşului.

Premierul Victor Ponta, prezidenţiabil al PSD, spunea, vineri, că nu se va implica în confruntările din primul tur al prezidenţialelor, când îşi va lua "popcorn şi băutură răcoritoare" şi se va uita la dezbaterile între "doamnele…doamna Macovei, doamna Udrea, domnul Diaconescu, domnul Iohannis, şi aşa mai departe".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici