Udrea: Teama de a fi criticat face din politicieni personaje slabe. Băsescu e actorul politic curajos

Elena Udrea scrie, pe blogul său, că teama de a fi criticat face din politicieni personaje slabe, iar majoritatea celor aflaţi în funcţii de decizie nu îpi asumă niciun risc din acest punct de vedere, însă România are şi un actor politic curajos, respectiv preşedintele Traian Băsescu.

Urmărește
416 afișări
Imaginea articolului Udrea: Teama de a fi criticat face din politicieni personaje slabe. Băsescu e actorul politic curajos

Udrea: Teama de a fi criticat face din politicieni personaje slabe. Băsescu e actorul politic curajos (Imagine: Silviu Matei/Mediafax Foto)

Udrea începe o postare pe blogul său cu un motto, respectiv "Principiul lui Pfeifer": "Nu lua niciodată o decizie pe care poate s-o ia altul. Nimeni nu ţine evidenţa deciziilor pe care ai fi putut să le iei, dar nu le-ai luat. Toţi ţin evidenţa deciziilor tale proaste".

"Citind astăzi din «Legile lui Murphy», am constatat că există o maximă pentru lipsa de curaj în asumarea deciziilor din partea celor care sunt în drept să le ia. Ea este caracteristică societăţii noastre, la toate nivelurile", scrie Udrea pe blog.

Ea menţionează că a vorbit şi cu alte ocazii despre cea mai importantă dintre "revelaţiile" pe care le-a avut după ce a ajuns în funcţia de ministru: "Am aflat de ce lucrurile nu se mişcă într-o direcţie sau alta, conform aşteptărilor oamenilor, conform logicii sau bunului-simţ. Nu pentru că, aşa cum spunea cu ironie domnul Pleşu, cei care ne conduc sunt mult mai deştepţi decât noi şi ştiu ei mai bine ce trebuie să facă, ci pentru că aceştia nu sunt suficient de puternici pentru a-şi asuma o decizie la un moment dat sau, mai rar, pentru a o putea impune celor care trebuie să o pună în practică. Asta dacă nu este vorba de o a treia variantă - şi anume dacă nu cumva interesul unora în păstrarea statu-quo-ului este atât de mare încât reuşesc să ţină lucrurile pe loc".

În opinia Elenei Udrea, cea mai frecventă situaţie este aceea în care anumite lucruri nu se întâmplă pentru că nimeni nu vrea să îşi complice existenţa cu luarea unei hotărâri.

"Majoritatea celor aflaţi în funcţii de decizie nu îşi asumă niciun risc. Nici riscul de a lua o decizie greşită, nici riscul de a fi criticaţi de opozanţii soluţiei adoptate, de regulă mult mai puţini decât susţinătorii ei, dar mult mai vocali. Nici riscul de a da cu subsemnatul pe la diferite instituţii ale statului, cum ar fi Parchetul, care cercetează orice decizie pornind de la prezumţia că este motivată de interese oculte ale celui care o emite! Astfel, cei mai mulţi stau liniştiţi în funcţiile lor, îşi consumă fericiţi mandatul, cu toate avantajele pe care acesta le aduce, după principiul «cine nu munceşte sigur nu greşeşte». Şi uite aşa trec anii, câte patru, câte patru, şi lucruri simple şi necesare nu se întâmplă pentru că nu are cine să decidă să se întâmple", adaugă Udrea.

Ea consideră că "această abulie politică" afectează profund societatea, pentru că "dorinţa de a te proteja pe tine ca politician are efecte puternice şi negative asupra celor pe care-i reprezinţi".

Elena Udrea dă şi câteva exemple: România a pierdut o bună oportunitate de a valorifica vestitele certificate verzi; RA-APPS reprezintă "un nod gordian" care ar fi trebuit tăiat de mult, astfel că vânzarea acum a imobilelor deţinute de regie este târzie, iar beneficiile mici pe o piaţă imobiliară prăbuşită; Roşia Montană este un alt exemplu de indecizie; la fel şi legea câinilor maidanezi.

"Teama de a fi criticat face din politicieni personaje slabe. Cei care ţin mai mult la imaginea proprie decât la progresul societăţii sunt cei care nu sunt în stare să conducă. Din marea masă de actori politici, există însă cazuri de politicieni curajoşi, capabili să ia deciziile care se impun în orice moment. Sunt «jucătorii» adevăraţi, aceia capabili să meargă pe drumul lor indiferent de campania de presă mai mult sau mai puţin interesată a unui mogul sau a altuia. Aceşti politicieni fac parte din forţa motrice a societăţii şi reuşesc să impună acele reforme de care aceasta are atâta nevoie", mai scrie Udrea.

Ea susţine că "România are un astfel de actor politic curajos, un om care nu joacă la trecerea timpului". "Iar acesta este Traian Băsescu. Sub impulsul şi presiunea sa, România se modernizează, au loc reforme în sectoarele cheie ale societăţii: muncă, asistenţă socială, sănătate, educaţie etc. Chiar dacă acum ne este mai greu să vedem, efectele pozitive ale tuturor reformelor nu vor putea fi negate în viitor. Este unul dintre politicienii curajoşi care nu apelează la Principiul lui Pfeifer", adaugă Udrea.

Elena Udrea explică faptul că a dat acest exemplu pentru a arăta, pe de o parte, că există soluţii politice câştigătoare din asumarea posturii în care te afli, pe de altă parte, pentru a-i mobiliza pe toţi colegii din majoritatea de guvernământ.

"Mai mult ca niciodată avem nevoie să luăm decizii şi să continuăm pe drumul reformelor. Avem şansa să arătăm că suntem făcuţi din aceeaşi stofă şi că ne interesează mai mult binele României, ne interesează mai mult ca lucrurile să se mişte, decât acest joc continuu de zero la zero", încheie Udrea.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici