Stuparu este membru al corpului diplomatic şi consular al României din 1990, fiind ambasador în Qatar în perioada 1999-2003, ambasador al României în Irak în perioada 2004-2009, ambasador al României în Australia în perioada 2010-2012. A condus, în perioada 1997-1999, Direcţia Orientul Mijlociu din Centrala MAE.
„Sunt încântată să anunţ numirea acestor candidaţi excelenţi la conducerea unor Delegaţii UE. Talentul şi expertiza lor reprezintă active semnificative pentru acţiunea externă a UE şi sunt nerăbdătoare să cooperez cu ei în noile lor roluri”, a declarat Lady Ashton, totodată vicepreşedintă a Comisiei Europene (CE), citată în comunicat.
Procesul de numire este finalizat după trimiterea unei cereri de acreditare ca şef al Delegaţiei către ţara gazdă, se mai precizează în comunicat. Candidatul selectat îşi preia postul după ce ţara gazdă acordă acreditarea şi sunt îndeplinite anumite formalităţi administrative.
Ashton a anunţat în ianuarie deschiderea unei Delegaţii UE în EAU.
Ceilalţi 11 diplomaţi au fost numiţi la misiuni în ţări din Africa Asia şi America Latină.
„Numirea diplomatului român în această importantă funcţie a Serviciului European de Acţiune Externă (SEAE) reprezintă atât o recunoaştere a meritelor candidatului român, a experienţei acestuia în misiuni importante inclusiv în state arabe, cât şi a reputaţiei şi experienţei diplomaţiei româneşti în regiune cât şi în lume”, a apreciat ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean, într-un comunicat MAE transmis MEDIAFAX.
Numirea lui Mihai Stuparu în funcţia din Emiratele Arabe Unite este a treia poziţie de conducere în cadrul SEAE pe care România o obţine, după nominalizarea ambasadorului Viorel Isticioaia în funcţia de director general pentru Asia, în 2010, şi a lui Traian Hristea în funcţia de Şef al Delegaţiei UE la Erevan, în 2011.
În acest moment, prezenţa românească în cadrul Serviciului se ridică la 18 persoane, din care 11 în Centrala de la Bruxelles şi 7 în delegaţiile UE, precizează MAE.
Ministerul român menţionează că va continua demersurile pentru promovarea activă a candidaturilor naţionale în cadrul SEAE, pentru a asigura prezenţa semnificativă a României în rândul diplomaţiei europene, pe măsura expertizei înalte pe care diplomaţii români o deţin în domenii variate.