"Ţin să fac o confesiune: Traian Băsescu a comis-o din nou. După o moţiune de cenzură care a afectat soarta României, întors dintr-o vizită de la Bruxelles şi nu de la prietenii săi din Azerbaidjan şi Ucraina, i-a spus unei ziariste: «Hai că vin la tine la birou să o facem». Am un răspuns pentru domnul preşedinte, pe care mi l-au sugerat unele colege din PNL: «N-o facem cu Băsescu. De ce? Pentru că nu mai poate. Cum n-a putut să scoată nici PNL-ul de la guvernare»", a afirmat Ludovic Orban, în faţa unei săli în care se aflau circa 400 de persoane, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Vicepreşedintele PNL susţine că timp de trei ani s-a încercat eliminarea PNL din Guvern, folosind "serviciile secrete şi alte mijloace", însă nu s-au găsit "oameni corupţi" în Guvern.
Ludovic Orban s-a aflat, vineri, la Craiova, cu ocazia lansării regionale a candidaţilor PNL pentru Parlamentul European.
"Sunt invidios pe Bogdan Olteanu pentru că se află pe ultima poziţie pe această listă a PNL. Sunt invidios pentru că ultimul loc de pe listele noastre este mai bun decât primul loc de pe listele PD şi PSD, două partide care au distrus România", a mai spus Ludovic Orban.
Preşedintele Traian Băsescu a fost întrebat, joi, la Brăneşti, de o ziaristă dacă va face o declaraţie la Bucureşti despre rezultatul moţiunii, el răspunzând: "Sigur, vin direct în birou la tine să o facem".
Băsescu a participat, joi dimineaţă, la ceremonia de deschidere oficială a fabrici Makita de la Brăneşti.
Jurnaliştii prezenţi la manifestare l-au întrebat pe Traian Băsescu, la finalul evenimentului, cum comentează rezultatul de miercuri din Parlament de la votarea moţiunii de cenzură. Preşedintele a răspuns: "Nu aici, mergem la Bucureşti".
O ziaristă de la grupul de televiziuni Antena a insistat, întrebându-l pe şeful statului dacă va face la Bucureşti o declaraţie referitoare la rezultatul moţiunii. "Sigur, vin direct în birou la tine să o facem", a răspuns Băsescu.