Gandul
„Luni activitatea va fi în circumscripţii pentru că duminică sunt Rusaliile pentru colegii creştin romano-catolici, catolici. Pe ordinea de zi avem un număr de proiecte, care este redus, pentru că am primit rapoarte la un număr redus de proiecte, motiv pentru care am estimat că miercuri nu vom mai avea dezbaterea în plen a proiectelor de lege, probabil epuizând ordinea de zi şi vom avea declaraţii politice şi activitate în comisii”, a precizat Dumitrescu, după şedinţa Biroului Permanent al Senatului.