Cele 27 de state membre ale UE negociază măsurile propuse de Bruxelles săptămâna trecută pentru a încerca să limiteze creşterea preţurilor la energie, care alimentează o inflaţie record în întregul bloc şi ameninţă cu recesiunea.
Diplomaţii din unele ţări europene erau încrezători că miniştrii energiei din UE vor aproba măsurile la reuniunea de vineri, deşi cu modificări ale planurilor iniţiale ale UE, care, potrivit Bruxelles-ului, ar putea strânge 140 de miliarde de euro pentru ajutoarea consumatorilor şi companiilor.
În urma unui acord, toate ţările UE ar urma să impună o taxă pe profiturile excedentare ale companiilor producătoare de combustibili fosili realizate în 2022 sau 2023 şi să recupereze veniturile pe care producătorii de energie cu costuri reduse le obţin din creşterea costurilor energiei electrice.
Dar chiar înainte de aprobarea acestor măsuri, ţările fac presiuni asupra Bruxelles-ului pentru a lua măsuri suplimentare – mai exact, un plafon al preţului gazelor.
Cincisprezece ţări, printre care Franţa, Italia şi Polonia, au solicitat marţi UE să propună un plafon general al preţurilor pentru toate tranzacţiile cu ridicata ale gazelor.
Miercuri seară, Comisia Europeană a transmis ţărilor o analiză a diferitelor opţiuni pentru a controla preţurile la gaze, care a adoptat un ton sceptic în ceea ce priveşte plafonarea preţurilor la gazele naturale, avertizând că lansarea acesteia ar putea fi complexă, ar necesita „resurse financiare semnificative” şi ar putea provoca întreruperi în aprovizionarea cu gaze.
Cu toate acestea, Comisia a declarat că UE ar trebui să impună plafoane de preţ pentru anumite livrări de gaze.
„Cred cu tărie că avem nevoie de o plafonare a preţurilor pentru toate importurile de gaze ruseşti”, a declarat joi comisarul european pentru energie, Kadri Simson.
Simson a declarat că UE este, de asemenea, pregătită să introducă un plafon de preţ separat, în special pentru gazul utilizat în producţia de energie.
„Mai multe state membre devin din ce în ce mai neliniştite din cauza faptului că nu văd un răspuns concret al UE”, a declarat un oficial european de rang înalt. Până în prezent, Comisia, care elaborează politicile UE, nu a propus în mod oficial niciun plafon de preţ.
Germania, Ţările de Jos şi Danemarca se numără printre cei care se opun plafonării preţului la gaze naturale, ceea ce ar putea duce la un potenţial conflict între ţări în cazul în care UE ar propune această măsură.
După ce a discutat vineri această problemă cu ţările, se aşteaptă ca săptămâna viitoare Comisia să ofere detalii cu privire la posibilele noi măsuri ale UE de reducere a preţurilor la gaze, eventual prin intermediul unui plafon.