Uioreanu : Băsescu să se ţină de cuvânt şi să ceară demiterea miniştrilor care nu au atras fonduri

Deputatul PNL Horea Uioreanu i-a cerut, luni, preşedintelui Traian Băsescu să se ţină de cuvânt şi să ceară demiterea miniştrilor care nu au avut performanţă în atragerea fondurilor europene, conform evaluării făcute până la 30 iunie, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
5 afișări

Uioreanu a declarat, într-o conferinţă de presă, că dacă şeful statului nu va cere demiterea miniştrilor neperformanţi să explice de ce "evită" să ia o astfel de măsură.

"Îi cer preşedintelui Traian Băsescu să se ţină de cuvânt şi să ceară demiterea miniştrilor care au avut rezultate slabe în absorbţia fondurilor europene. În şedinţa de Guvern din 9 iunie, preşedintele susţinea că va avea loc o evaluare până la 30 iunie, iar miniştri neperformaţi în ceea ce priveşte atragerea fondurilor europene vor rămâne fără portofoliu. Dacă nu va cere demiterea unor miniştri, Traian Băsescu va trebui să explice de ce ezită să facă acest lucru", a spus deputatul PNL.

Potrivit acestuia, ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, are o rată de absorbţie de 2,61 la sută, ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, de 7,44 la sută, cel al Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, de 8, 98 la sută, iar ministrul Mediului, Borbely Laszlo, de 10 la sută.

Preşedintele Traian Băsescu ceruse miniştrilor să se gândească dacă mai pot face parte din Guvern după 30 iunie, în cazul în care datele care vor fi analizate pentru primul semestru vor indica un nivel redus al absorbţiei fondurilor UE şi al investiţiilor în domeniile pe care le gestionează.

El arăta că modul în care sunt realizate investiţiile finanţate inclusiv din fonduri UE ar trebui să reprezinte principalul reper pentru miniştri în a considera dacă mai pot face parte dintr-un guvern.

"Avem bani de la UE şi de la buget, niciun ministru nu va avea vreun blocaj în utilizarea sumelor alocate. Nu aveţi nicio justificare, că «nu am putut cheltui banii», dacă nu aţi stat cu ochii, cu atenţia, cu efortul principal pe structurile din ministerele dumneavoastră şi care trebuie să aprobe proiectele, să dea drumul la bani. Dacă aţi avut această lipsă de inspiraţie, va trebui după 30 iunie, când se trage linia şi vedem cum am realizat investiţiile pe primul semestru, să vă gândiţi dacă mai puteţi face parte din Cabinet", le spunea Băsescu miniştrilor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici