- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Uioreanu îi cere Ancăi Boagiu o derogare pentru Aeroportul Cluj pentru a putea accesa fonduri UE
Deputatul PNL Horea Uioreanu i-a cerut, miercuri, ministrului Transporturilor, Anca Boagiu, modificarea criteriilor de eligibilitate sau o derogare în cazul Aeroportului Internaţional Cluj-Napoca pentru a putea accesa fonduri europene, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit unei scrisori deschise adresate, miercuri, Ancăi Boagiu de către deputatul PNL Horea Uioreanu, România este singura ţară care a impus condiţii restrictive pentru ca aeroporturile să poată accesa fonduri europene.
"Vă solicit ca, în calitate de şef al ministerului responsabil cu implementarea Programului Operaţional Sectorial (POS) Transport, să luaţi în considerare solicitarea de a modifica criteriile de eligibilitate sau de a acorda o derogare pentru Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca. Aceasta ar permite executarea mai multor lucrări programate simultan cu construirea noii piste. Din păcate, în calea obţinerii de finanţare europeană pentru aceste proiecte stă faptul că a înregistrat în 2010 peste un milion de pasageri. România este singura ţară care a impus condiţii atât de restrictive pentru ca aeroporturile să acceseze fonduri europene, motiv pentru care autorităţile judeţene v-au solicitat modificarea ghidului de finanţare pentru programul POS-Transport", a arătat Horea Uioreanu.
El a precizat că aeroportul clujean are în derulare investiţii privind construirea unor căi de rulare şi extinderea platformei pentru avioane, evaluate la 18, 8 milioane de euro, fără TVA, şi care ar putea fi finanţate din fonduri UE.
Deputatul PNL a menţionat că Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca se află în plin proces de modernizare şi extindere, proces început în urmă cu peste şapte ani, reuşind să construiască din fonduri proprii şi prin credite de tip furnizor două terminale noi, să lărgească spaţiile de parcare a aeronavelor, precum şi alte facilităţi necesare unei aerogări la standarde internaţionale.
Uioreanu s-a declarat convins că şi Anca Boagiu doreşte ca aeroporturile din România să ofere cele mai bune condiţii atât pasagerilor, cât şi aeronavelor, "iar banii europeni pot şi trebuie folosiţi şi în acest scop".
"Aceasta cu atât mai mult cu cât Ministerul Transporturilor este intens criticat pentru faptul că nu a performat în atragerea fondurilor europene", a afirmat Horea Uioreanu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Azi, în Sfânta zi a Crăciunului, poate știi de ce Iisus Hristos nu s-a născut român
-
Ciolacu publică facturile pentru zborurile private la Nisa în ziua de Crăciun
-
Pericol în Constanţa: Elicea unei eoliene se învârte necontrolat aproape de un cămin de bătrâni
-
Care sunt cei şapte magnifici care au salvat bursa din Germania şi au sfidat crizele anul acesta
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO