Uioreanu (PNL) îi cere preşedintelui Traian Băsescu statut special pentru judeţele Alba şi Cluj

Deputatul PNL Horea Uioreanu îi cere preşedintelui Traian Băsescu să acorde, în cadrul viitoarei reorganizări administrativ-teritoariale, un statut special şi judeţelor Alba şi Cluj, întrucât Alba Iulia a fost capitală, iar municipiul Cluj-Napoca este considerat acum capitală a Transilvaniei.

Urmărește
3 afișări

Potrivit unui comunicat de presă transmis, joi, de deputatul PNL Horea Uioreanu, "preşedintele Traian Băsescu a anunţat oferta maximală făcută UDMR în cadrul consultărilor de la Cotroceni. Această ofertă cuprinde formarea a opt judeţe mari şi acordarea unui statut special judeţelor Harghita şi Covasna, care trebuie să rămână aşa cum sunt", transmite corespondentul MEDIAFAX.

Uioreanu cere să se acorde un statut special şi judeţelor Alba şi Cluj.

"În acest context, îi cer preşedintelui Traian Băsescu să acorde un statut special şi judeţelor Alba şi Cluj, dat fiind faptul că Alba Iulia a fost capitală, iar Cluj-Napoca este considerat acum capitală a Transilvaniei. Mi se pare potrivit să cer un statut special pentru cele două judeţe, chiar dacă ele nu au format niciodată o regiune, dar cred că istoria ne dă dreptul să beneficiem de un statut special. Apulum şi Napoca au fost municipii importante şi pentru romani, şi pentru stăpânirea habsburgică, ele sunt şi acum considerate de români ca fiind capitale de suflet", se arată în documentul citat.

Uioreanu precizează că, în cazul în care ideea lui Traian Băsescu de reorganizare se va transforma în proiect de lege, va depune un amendament în sensul dobândirii de statut special pentru judeţele Alba şi Cluj.

Deputatul liberal subliniază că nu poate să nu remarce "lipsa de consecvenţă a preşedintelui Traian Băsescu", care, timp de aproape şase ani, a susţinut faptul că va exista tot atâta autonomie la Odorheiu Secuiesc, câtă va fi la Tulcea şi Caracal.

"Declaraţiile de miercuri seară denotă fie, aşa cum am spus, inconsecvenţă, fie dorinţa disperată de a menţine în viaţă un guvern care mai este dorit de doar 15 la sută dintre români. Prin atitudine şi declaraţii, şeful statului demonstrează că nu este deloc interesat de reforma administrativă a ţării, el vrea doar să revină în atenţia mass-media şi a românilor. Or, în condiţiile în care nu are propuneri constructive, viabile pentru modernizarea statului şi pentru ieşirea din criză, domnia sa aruncă pe piaţă idei şi propuneri imposibile", arată Horea Uioreanu.

El consideră că şeful statului are o singură dorinţă, şi anume să îl menţină pe Emil Boc în fruntea unui guvern, "indiferent de componenţă, pentru a-şi asigura liniştea".

"Şi cum în acest moment păstrarea actualului premier depinde de UDMR, e de aşteptat ca PDL, adică preşedintele Traian Băsescu, să facă concesie după concesie maghiarilor. Fără a acuza UDMR de faptul că încearcă acum ceea ce a promis comunităţii maghiare de 20 de ani, adică autonomie teritorială, trebuie să constat că acum limitele democraţiei şi ale drepturilor minorităţilor sunt depăşite", subliniază Horea Uioreanu.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la B1TV, că le-a spus reprezentanţilor UDMR, la Cotroceni, că maximul pe care îl poate oferi este o formulă de opt judeţe plus Harghita şi Covasna, separat, care să rămână aşa cum sunt acum, dar "niciodată unite".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici