Premierul Ludovic Orban anunţă un deficit de peste două miliarde de lei la Fondul de pensii

Premierul Ludovic Orban a anunţat, joi, că, în loc de excedentul anunţat de Guvernul Viorica Dăncilă la Fondul de pensii, ministrul actual al Finanţelor l-a informat că, în realitate, Fondul de pensii înregistrează un deficit de nu mai puţin două miliarde de lei.

Urmărește
8953 afișări
Imaginea articolului Premierul Ludovic Orban anunţă un deficit de peste două miliarde de lei la Fondul de pensii

Premierul Ludovic Orban anunţă un deficit de peste două miliarde de lei la Fondul de pensii

"Suntem foarte îngrijoraţi privitor la fondul de pensii. Din discuţiile pe care le-am avut cu ministrul Finanţelor, în loc de excedent la Fondul de pensii, aşa cum a prezentat Guvernul PSD la Legea bugetului de stat, un excedent care, dacă ţin eu bine minte, era de 2,4 miliarde prevăzut, astăzi (joi -n.r.) ne confruntăm cu un deficit la Fondul de pensii. Gândiţi-vă că este un deficit de peste două miliarde, vom avea cu siguranţă cât de curând care este deficitul exact", a anunţat Ludovic Orban.

Premierul a fost întrebat exact de unde are informaţiile despre deficit, el răspunzând că de la ministrul Finanţelor, Florin Cîţu.

"Sunt cifrele neoficiale pe care le-am avut înainte de moţiunea de cenzură, am cerut ministrului Finanţelor să-mi prezinte care este situaţia la zi şi mi-a spus că (deficitul -n.r.) este de peste două miliarde. Transferul contribuţiilor a fost un hocus-pocus care a redus veniturile la bugetul statului şi la bugetele locale, pentru ca să poată să crească veniturile la bugetul de pensii şi la bugetul de sănătate şi, evident, la şomaj. A fost un hocus-pocus. Acolo s-au mutat banii dintr-un buzunar al statului în buzunarul Fondului de pensii, pentru că e normal, trecându-se toată sarcina în spinarea angajatului, normal că la un grup mai mare, un procent mai mare a reprezentat un venit mai mare pentru bugetul de pensii. Acolo nu a existat nicio creştere a salariului mediu, care să stea la baza acestei aparente echilibrări a bugetului. Pur şi simplu, în loc să se transfere banii de la bugetul de stat spre bugetul de pensii pentru a acoperi deficitul, banii au fost mutaţi prin transferul acesta hocus-pocus al contribuţiilor direct la cele două bugete, de pensii şi de sănătate", a completat Ludovic Orban.

Liderul de la Palatul Victoria a precizat că, la următoarea rectificare bugetară, Executivul va cuprinde banii necesari pentru a asigura plata pensiilor.

"Este o lege (a pensiilor -n.r.) în vigoare pe care noi vrem să o respectăm. (..) Gândiţi-vă că va creşte transferul, valoarea sumelor care trebuie transferate de la bugetul de stat spre bugetul de pensii, pentru a echilibra bugetul de pensii şi a asigura plata pensiilor. Evident, aici trebuie să analizăm foarte serios de ce, faţă de obiectivele de colectare, există o nerealizare majoră în ceea ce priveşte colectarea contribuţiei de asigurări sociale, de pensii", a completat premierul.

 

 

Taguri:
ludovic orban,
pensii,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici