Pensia pentru copiii cadrelor medicale care mor din cauza COVID-19. Proiectul PSD intră miercuri la vot
Potrivit proiectului susţinut de un număr impresionant de lideri PSD, pensia de urmaş este egala cu 75% din cuantumul salarial pe care cadrul medical l-a avut la data decesului şi se acordă urmasilor cadrelor medicale decedate, ca urmare a desfasurarii activitatii medicale in lupta cu COVID-19.
In cazul in care nu exista urmaş, daca cel decedat era singurul sustinator al parintilor sai, acestia vor beneficia de jumatate din pensia de urmas mentionata anterior.
Pe lângă pensie se acordă un ajutor financiar la decesul cadrului medical. PSD propune ca Ministerul Sanatatii să acorde familiei acestuia sau persoanei care a suportat cheltuielile ocazionate de deces dupa caz un ajutor suplimentar in cuantum de doua salarii medii pe economie.
În plus, membrii familiilor cadrelor medicale decedate beneficiaza gratuit de asistenta medicala si medicamente in cadrul retelei sanitare a Ministerului Sanatatii sau in alte retele sanitare cu decontarea cheltuielilor de catre acest minister, se mai arata in propunerea legislativa.
De asemenea, parlamentarii PSD propun şi alte facilităţi pentru urmaşii personalului medical decedaţi, cum ar fi scutire de la plata impozitului pe terenurile aflate in proprietate sau coproprietate si a impozitului pe cladirea folosita ca domiciliu si/sau alte cladiri aflate in proprietate sau coproprietate.
„In semn de recunoastere a meritelor personalului medical participat la actiuni medicale impotriva COVID-19 se instituie ziua personalului medical care se organizeaza anual pe 11 martie, prin grija Ministerului Sanatatii”, se mai arata in proiect.
Senatul este prima cameră sesizată cu acest proiect, iar votul se va da electronic, ca măsură de restricţie în timpul epidemiei de coronavirus.