Prima pagină » Politic » Ministrul Duşa s-a întâlnit cu directorul DIA, generalul-locotenent Michael Flynn

Ministrul Duşa s-a întâlnit cu directorul DIA, generalul-locotenent Michael Flynn

Ministrul Apărării, Mircea Duşa, s-a întâlnit, marţi, cu directorul Defence Intelligence Agency (DIA), generalul-locotenent Michael Flynn, oficialul român mulţumind delegaţiei americane pentru sprijinul acordat structurii Direcţiei Generale de Informaţii din cadrul MApN.
Ministrul Duşa s-a întâlnit cu directorul DIA, generalul-locotenent Michael Flynn

Potrivit unui comunicat transmis de MApN, în cadrul acestei întâlniri, ministrul Duşa a mulţumit delegaţiei americane pentru sprijinul acordat structurii Direcţiei Generale de Informaţii din cadrul Ministerului Apărării Naţionale şi a subliniat importanţa cooperării în domeniul intelligence.

„La rândul său, Michael Flynn a apreciat profesionalismul analiştilor români, reiterând faptul că România este un partener de încredere al Statelor Unite ale Americii”, se menţionează în comunicatul MApN.