Iliescu: În 2007 ne-am grăbit cu suspendarea lui Băsescu, acum populaţia ar vota pentru demitere
„Noi, în 2007, ne-am grăbit cu suspendarea preşedintelui şi asta lui i-a dat un nou imbold, o nouă forţă morală. Acum situaţia este invers. Acum populaţia are motiv, ar vota pentru suspendare (…). Deci, nişte alegeri anticipate care ar schimba majoritatea parlamentară. Pasul următor – să avem şi alegeri prezidenţiale anticipate”, afirmă Iliescu în înregistrare, care, potrivit postului Antena 3, este din şedinţa Comitetului Executiv Naţional al PSD de luni.
Pe de altă parte, Iliescu a întrebat dacă social-democraţii au oameni credibili. „Eu cred că noi nu ne prezentăm în momentul de faţă cu oameni de mare forţă care să convingă de la prima vedere. Ei folosesc orice, folosesc trecutul şi în anii anteriori, şi elemente de corupţie, şi elemente de fripturism”, a adăugat el.
Social-democraţii au vorbit în şedinţă şi despre recrutarea parlamentarilor democrat-liberali şi despre colaborarea cu liberalii. Liderul partidului, Victor Ponta, susţine, în înregistrare, că parlamentari de la PDL ar trebui primiţi în grupurile parlamentare ale PSD, cu acordul organizaţiilor judeţene.