„Am apreciat că BEC are competența, îndrituirea, chiar obligația, de a analiza inclusiv, nu doar pentru candidatul Călin Georgescu, ci pentru orice alt candidat, dacă respectiva candidatură îndeplinește condițiile de eligibilitate pe plan constituțional”, spune avocatul Bogdan Ionescu la Antena 3 CNN.
Avocatul face trimitere la hotărârea CCR prin care s-au anulat alegerile și, în paragraful 20, a extras interpretare potrivit căreia „în competența BEC există această competență, această îndrituire, o obligație de analizare, repet această idee deoarece este esențială, condițiile de eligibilitate din punct de vedere al Constituției”.
Întrebat ce argumente a evocat în vederea respingerii de către BEC a candidaturii lui Călin Georgescu, avocatul Bogdan Ionescu spune că a avut ca reper, ca un punct de pornire, decizia numărul 2 din 2024 a Curții Constituționale, respectiv cazul Șoșoacă și acolo CCR a analizat conduita și declarațiile publice ale candidatei Șoșoacă și efectele acestei conduite și declarații pe plan constituțional.
„În opinia mea și îmi asum deplin următoarele afirmații, domnul Călin Georgescu nu îndeplinește aceste condiții de eligibilitate fiind o persoană cu un discurs, nu numai cu un discurs, cu o ideologie profund antisemită, profund homofobă, pro-antonesciană, elogiază criminali de război, buuneoară Ion Antonescu, elogiază criminali psihopați, de genul lui Corneliu Zelea Codreanu, elogiază Mișcarea Legionară, are niște declarații absolut șocante pentru orice persoană de bun simț și de bună credință”, afirmă avocatul.
Remus Pricopie a depus, în scris, la Biroul Electoral Central (BEC), o contestaţie la înregistrarea candidaturii lui Călin Georgescu.
Contestaţia se bazează pe argumente solide de natură constituţională şi juridică, care evidenţiază incompatibilitatea discursului şi comportamentului candidatului cu valorile democratice şi constituţionale ale statului român.
Rectorul SNSPA cere Biroului Electoral Central verificarea îndeplinirii condiţiilor de fond şi de formă prevăzute de lege pentru candidatura la funcţia de Preşedinte al României din anul 2025 şi respingerea candidaturii lui Călin Georgescu, constatând că se încalcă condiţiile de eligibilitate prevăzute de dispoziţiile constituţionale ale art.1 alin.(3) şi (5), ale art.82 alin.(2), corelate cu cele ale art.148 şi 149, cu referire la valorile democraţiei, la statul de drept, la respectarea Constituţiei corelate cu garanţia politico-militară a acestora, respectiv apartenenţa României la UE şi NATO.