Antonescu a precizat, la Realitatea TV, că a vorbit la telefon, sâmbătă după-amiază, cu Lucian Croitoru.
„A propus o întâlnire”, a precizat liderul liberal, adăugând că s-a convenit ca aceasta să aibă loc, luni, la ora 16.00, la sediul central al PNL.
Crin Antonescu a subliniat că, în discuţia avută, i-a spus premierului desemnat că ştie poziţia liberalilor, dar pot avea o întâlnire dacă doreşte.
„Poziţia noastră o ştiti şi nu se schimbă”, a afirmat preşedintele PNL.
„Evident că nu-i dăm voturile”, a adăugat el.
Lucian Croitoru va mai avea luni întâlniri cu reprezentanţii PDL şi cu cei ai grupului minorităţilor naţionale, iar marţi cu cei ai UDMR.
Liderul PDL, premierul în exerciţiu Emil Boc, a declarat, sâmbătă, că prim-ministrul desemnat, Lucian Croitoru, a invitat PDL pentru luni la consultări, menţionând că întâlnirea va avea loc unde va dori acesta.
Liderul UDMR, Marko Bela, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că a fost sunat de premierul desemnat de preşedinte, Lucian Croitoru, cu care a stabilit că se va întâlni marţi, la sediul UDMR, precizând, însă, că nu are mandat de la Consiliul Permanent al UDMR să negocieze ceva cu acesta.
Parlamentarii din grupul minorităţilor naţionale se vor întâlni, luni, la Camera Deputaţilor, cu premierul desemnat, Lucian Croitoru, a declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, deputatul Varujan Pambuccian, precizând că grupul îl susţine în continuare pentru funcţia de premier pe Klaus Iohannis.
La rândul său, preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, sâmbătă, la Braşov, că a fost contactat telefonic de către premierul desemnat Lucian Croitoru, care i-a solicitat o întâlnire la partid sau la Senat, însă liderul social-democrat a spus că „dialogul şi consultarea nu-şi au rostul”.