Un candidat antisistem a câştigat alegerile din Argentina: Milei este noul preşedinte
Javier Milei va fi următorul preşedinte al Argentinei. Candidatul ultra-liberal l-a învins pe Sergio Massa cu mult peste aşteptări, cu o avalanşă de voturi sosind în principal din provinciile rurale şi marile centre urbane. Cu 92% din voturi numărate, Milei a obţinut 55% din voturi, în timp ce Massa s-a oprit la 45%.
O diferenţă uriaşă, un număr pe care niciun sondaj nu îl prezisese. Victoria candidatului antisistem este extraordinară, având în vedere că şi-a început cariera politică în urmă cu doar doi ani şi că nu are o structură de partid larg răspândită în ţară. Mai presus de toate, a fost un uriaş vot contra dat guvernul copleşit de una dintre cele mai grave crize economice, cu o inflaţie de 140% şi ci jumătate din familii scufundate sub pragul sărăciei.
Sergio Massa a recunoscut înfrângerea chiar înainte de publicarea primelor date oficiale. Actualul ministru al economiei avea în faţă o provocare aproape imposibilă tocmai din cauza recesiunii foarte grave în curs. El şi-a bazat întreaga campanie pe apărarea democraţiei şi a bunăstării, pornind de la educaţie şi sănătate publică, teme pe care Milei a promis să le înlocuiască cu un sistem privat de tichete pentru cetăţenii. Massa a primit şi sprijinul direct al diverşilor lideri mondiali progresişti, precum Lula da Silva, columbianul Petro şi noul prim-ministru spaniol Pedro Sanchez.
Mizează pe dolar
Argentinienii au votat sătui de un sistem de putere bazat pe bunăstarea statului, care a făcut ca 40% din populaţie să fie dependentă de subvenţii sociale, pensii sau locuri de muncă publice. De asemenea, au cântărit numeroasele scandaluri de corupţie care au implicat anturajul liderului Cristina Kirchner, erodarea continuă a salariilor şi creşterea insecurităţii. Milei a promis o adevărată revoluţie, dar nu va avea o viaţă uşoară, pentru că nu are majoritate în Parlament.
El vrea să relanseze economia argentiniană, retrăgând peso-ul foarte devalorizat pentru a adopta moneda SUA, dar planul său este greu de implementat, având în vedere lipsa cronică de rezerve şi datoria externă încă mare acumulată de Buenos Aires cu Fondul Monetar Internaţional.
MIlei va prelua mandatul pe 10 decembrie şi de acum până atunci se aşteaptă o nouă creştere a preţurilor şi o devalorizare a pesoului.