- Home
- Politic
- CLUJ-NAPOCA, (07.03.2017, 12:24)
- Vasile Magradean
Un deputat cere Corpul la Institutul de Transplant Renal Cluj, care ar fi în COLAPS
Un deputat cere ministrului Sănătăţii să trimită Corpul de Control la Institutul de Transplant Renal Cluj, unitate care ar avea datorii de aproape o jumătate de milion de euro, după ce pacienţii ar fi fost trimişi de aici către o clinică privată, administrată de fiul fostului şef al Institutului.

Un deputat cere Corpul la Institutul de Transplant Renal Cluj, care ar fi în COLAPS
Potrivit unei interpelări transmise, marţi, ministrului Sănătăţii de către Emanuel Ungureanu, fosta echipă managerială, din care a făcut parte şi profesorul Mihai Lucan, în calitate de şef de secţie şi de membru în CA, sunt direct responsabili de această situaţie, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Vreau să vă semnalez situaţia dezastruoasă în care se află o unitate medicală de prestigiu din Cluj-Napoca, Institutul Clinic de Urologie şi Transplat Renal (ICUTR). Din păcate, aceasta se află în colaps financiar cu sentinţe judecătoreşti de executare silită din cauza faptului că a acumulat datorii în ultimii patru ani de aproape o jumătate de milion de euro. Fosta echipă managerială, din care a făcut parte şi profesorul Mihai Lucan, în calitate de şef de secţie şi de membru în Consiliul de Administraţie, sunt direct responsabili de această situaţie.Vă rog domnule ministru să trimiteţi Corpul de Control al Ministerului Sănătăţii pentru a verifica relaţiile contractuale dintre ICUTR şi Clinica Lukmed cu scopul de a vedea dacă unitatea medicală de stat nu a fost <căpuşată> de clinica privată administrată de fiul profesorului Lucan care este şi angajat al ICUTR Cluj-Napoca. Vă rog să faceţi publice rezultatul acestui control”, se arată în interpelare.
Deputatul USR susţine că, din informaţiile pe care le are, vechea conducere a ICUTR, din care au făcut parte fostul manager Dan Sânpetrean şi profesorul Mihai Lucan, în calitate de şef de secţie Transplant Renal până în decembrie 2016, se face responsabilă de cheltuirea unor sume importante din programul de transplant renal pentru îngrijirea unor pacienţi cu alte afecţiuni urologice care au fost internaţi în institut "prin grava încălcare a legii".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
-
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
-
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina
"Vă rog să îmi comunicaţi dacă Ministerul Sănătăţii a primit raportări din partea conducerii ICUTR cu privire la faptul că acest spital se află în pragul falimentului şi că la această oră nu are director medical, şef secţie Transplant şi managerul se află în perioadă de interimat neputându-se sprijini pe un Consiliu de Administraţie funcţional. Vă atrag atenţia că este de notorietate faptul că Mihai Lucan patronează, prin intermediul familiei sale, o prosperă clinică privată extrem de profitabilă în timp de ICUTR s-a cufundat în datorii şi este la un pas de faliment”, adaufă Ungureanu.
Potrivit deputatului, în ultimii şapte ani a existat o practică la nivelul ICUTR prin care pacienţi cu diferite afecţiuni urologice, care se adresau cu bilet de trimitere acestei instituţii de stat, erau direcţionaţi de către angajaţi către Clinica Lukmed, deţinută de familia Lucan.
"Foarte multe voci din interiorul ICUTR reclamă faptul că Departamentul ESWL din cadrul institutului a fost desfiinţat intenţionat pentru ca pacienţii asiguraţi, care caută vindecare în această instituţie, să poată fi trimişi pentru tratament la clinica privată a profesorului Lucan de unde, în aceeaşi zi, după efectuarea plăţii, erau transferaţi înapoi în ICUTR pentru a primi îngrijiri medicale”, spune Ungureanu.
Deputatul susine că, din informaţiile sale, "profesorul Mihai Lucan şicanează permanent activitatea managerului interimar al ICUTR, punând presiune asupra acestuia să semneze documente care să acopere ilegalităţi comise de vechea conducere a institului”.
"Voi cere organelor de control, Curtea de Conturi, Direcţia de Finanţe Publice să verifice cum au fost cheltuiţi banii publici”, afirmă Ungureanu.
Actualul manager interimar al ICUTR Cluj-Napoca, Silviu Moga, a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX, că datoriile au fost acumulate începând cu 2013 şi au crescut progresiv, iar cauzele sunt multiple.
"ICUTR este într-o situaţie financiară gravă, cu datorii, cu demararea unor proceduri de executare silită din partea furnizorilor. Aceşti furnizori pot demara în instanţă proceduri de executare silită ceea ce poate duce la imposibilitatea de a plăti salariile, utilităţile, nu vom putea asigura activitatea medicală, iar conturile din Trezorie vor fi poprite. Dacă nu se intervine rapid şi datoriile vor creşte de la lună la lună, ajungem într-o situaţie fără ieşire iar sănătatea populaţiei ar fi grav afectată. Încercă să ajungem la linia de plutire, dar avem nevoie de sprijinul autorităţilor locale şi centrale, a Ministerului Sănătăţii”, a spus Moga.
ICUTR Cluj-Napoca are circa 150 de angajaţi.







Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului