Un deputat PDL a criticat în plen măsura transferului disciplinar al lui Csibi Barna la Abrud

Deputatul PDL Corneliu Olar a criticat, luni, în plen, faptul că funcţionarul Ministerului de Finanţe Csibi Barna a fost tranferat disciplinar la Abrud şi a arătat că acest lucru a creat suspiciune în rândul cetăţenilor, iar el a fost pus "în situaţia delicată de a-şi spune în faţa altarului" opinia

Urmărește
3 afișări

"Ieri, la Biserica Ortodoxă din Abrud, am fost pus într-o situaţie delicată ca, în faţa altarului, să-mi spun părerea în legătură cu acest fapt şi mi-am spus-o", a spus Olar, în faţa plenului Camerei Deputaţilor.

El a apreciat că a fost luată "o măsură pripită" de a-l transfera disciplinar pe "acel ins, funcţionar al statului" la Abrud, ceea ce va crea şi mai mare suspiciune în rândul populaţiei.

Olar a spus, precizând că vorbeşte în numele moţilor, că a luat legătura cu ministrul Finanţelor, solicitându-i să nu-l trimită pe Barna la Abrud pentru "a nu genera conflicte de care nu este nevoie".

El a mai spus că felicită UDMR că "s-a dezis" de incidentul creat de Csibi Barna.

Olar a arătat că doreşte să participe la şedinţa Comisiei de politică externă atunci când acest caz va fi discutat.

Deputatul PNL Cristian Adomniţei a criticat, la rândul său, faptul că Csibi Barna a fost transferat de şeful ANAF la Abrud.

Şi deputatul PNL Octavian Popa a spus că transferul a fost "o crasă tâmpenie", deoarece a fost politizat actul administrativ. "Politizând, au făcut-o de oaie", a conchis Popa.

Deputatul PSD Aura Vasile l-a îndemnat pe deputatul PDL Olar să semneze scrisoarea pe care parlamentarii PSD şi PNL o adresează pe această temă premierului Emil Boc. "Această scrisoare stipulează zicerile domniei sale şi el a spus că reprezintă moţii. Aşteptăm să vedem dacă domnul deputat semnează scrisoarea", a mai spus Vasile.

Parlamentarii USL au semnat o solicitare adresată preşedintelui ANAF, Sorin Blejnar, de demitere a lui Csibi Barna, pe care o vor înmâna, spre semnare, şi aleşilor PDL şi independenţilor, a anunţat, luni, liderul PSD, Victor Ponta.

Aproximativ o sută de persoane au protestat, luni, în faţa statuii lui Avram Iancu, la Abrud, faţă de gestul lui Csibi Barna, care l-a spânzurat simbolic pe Avram Iancu, şi au cerut revocarea ordinului prin care acesta a fost detaşat la Abrud. Oamenii au spus că acţiunea lor este un protest faţă de "gestul antinaţional" al lui Csibi Barna, dar şi faţă de decizia luată de conducerea ANAF de detaşare a acestuia la Administraţia Finanţelor Publice Abrud.

Alături de protestatari s-au aflat şi consilierii locali şi primarul din Abrud, Tiberiu Raţiu, dar şi consilieri sau edili din mai multe localităţi din Munţii Apuseni.

Csibi Barna, care a fost detaşat de la Direcţia Finanţelor Publice Harghita la Administraţia Finanţelor Publice Abrud printr-un ordin al şefului ANAF, Sorin Blejnar, a ajuns, luni dimineaţă, la sediul DGFP Alba din municipiul Alba Iulia, unde a discutat cu directorul executiv al instituţiei, după care a anunţat că a hotărât să îşi ia concediu de odihnă şi că nu va merge la noul loc de muncă. Directotul DGFP Alba a spus că cererea lui Csibi Barna a fost acceptată şi conducerea instituţiei urmează să discute cu reprezentanţii ANAF situaţia angajaului.

Csibi Barna a declarat, luni, că intenţionează să depună o contestaţie la decizia Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) de a-l transfera la Administraţia Finanţelor Publice Abrud.

Întrebat dacă ar repeta gestul prin care l-a "spânzurat" simbolic pe Avram Iancu, Csibi Barna a răspuns afirmativ, menţionând că "toată lumea are dreptul la liberă exprimare în România".

Csibi Barna va fi audiat joi de către Comisia de Disciplină, iar preşedintele ANAF, Sorin Blejnar, spune că acesta ar putea fi mutat din Abrud, unde a fost recent detaşat, dacă localnicii vor depune un memoriu.

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a precizat că în perioada următoare Csibi Barna nu-şi va desfăşura activitatea în Abrud, întrucât acesta a solicitat concediu de odihnă pentru 21 de zile.

"Personal, am dorit să-i dau şansa ca în perioada următoare să trăiască, să lucreze într-un mediu de toleranţă etnică şi să înţeleagă că un funcţionar al statului nu poate să încalce Constituţia României şi legile ţării", a spus Blejnar într-un comunicat.

Csibi Barna, funcţionar public la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Harghita, a solicitat, săptămâna trecută, autorizaţie de la Primăria Miercurea Ciuc pentru o manifestare dedicată Zilei Maghiarilor de Pretutindeni, menită să aducă în atenţia locuitorilor din municipiu istoria evenimetelor din 1848-1849.

El a luat un manechin purtând pe figură o poză a lui Avram Iancu, pe care "l-a condamnat" şi apoi l-a "spânzurat".

Ulterior, Csibi Barna a fost detaşat pentru şase luni de către preşedintele ANAF, Sorin Blejnar, în Abrud, judeţul Alba, oraşul în care a urmat clasele elementare fostul revoluţionar Avram Iancu.

De asemenea, şeful Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Harghita, Kedves Imre, declara că "detaşarea va intra în vigoare de luni şi are o durată de o jumătate de an".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici