Gandul
De asemenea, Băsescu are programată, la ora 18.00, primirea delegaţiei Băncii Europene de Investiţii condusă de preşedintele BEI, Philippe Maystadt.
Premierul Republicii Moldova, Vlad Filat, face, vineri şi sâmbătă, o vizită de lucru în România, la invitaţia premierului în funcţie, Emil Boc. Filat are programată, vineri, o întâlnire cu Boc.
Înainte de sosirea la Bucureşti, Filat anunţa că Acordul privind micul trafic de frontieră între România şi R.Moldova va fi semnat vineri.
Premierul moldovean a explicat că toate pre-condiţiile semnării acestui document au fost parcurse, inclusiv avizul Comisiei Europene în acest sens, având în vedere că este o chestiune comunitară, nu una care ţine doar de relaţiile dintre R.Moldova şi România.