Un fost subaltern al lui Năstase, contracandidatul acestuia din partea PDL

Candidatul PDL în colegiul uninominal Mizil pentru Camera Deputaţilor, unde candidează Adrian Năstase, este un fost subaltern al lui Năstase de pe vremea când acesta era prim-ministru.

Urmărește
217 afișări
Imaginea articolului Un fost subaltern al lui Năstase, contracandidatul acestuia din partea PDL

Un fost subaltern al lui Năstase, contracandidatul acestuia din partea PDL (Imagine: Mediafax Foto)

Conducerea PDL Prahova a prezentat, joi candidatul acestei formaţiuni pentru funcţia de deputat pe colegiul uninominal Mizil, unde candidează, din partea PSD, fostul premier Adrian Năstase, candidatul democrat - liberal Mircea Staicu fiind un fost subaltern al lui Năstase, care în perioada 2000 - 2004 a lucrat în cadrul Departamentului pentru Analiză Instituţională şi Socială (DAIS) din cadrul Guvernului României.

Mircea Cristian Staicu, în vârstă de 32 de ani, născut în judeţul Hunedoara, a fost prezentat, joi, într-o conferinţă de presă, candidatura acestuia fiind anunţată o săptămână mai târziu faţă de anunţarea celorlalţi candidaţi ai PDL în colegiile uninominale din judeţul Prahova.

Staicu, devenit membru PDL săptămâna trecută, a declarat în cadrul conferinţei că în perioada 2000 - 2004 a lucrat în Departamentul pentru Analiză Instituţională şi Socială (DAIS) din cadrul Guvernului României, departament aflat în directa subordonare a premierului de la acea vreme, Adrian Năstase. Mircea Staicu a mai spus că înainte de a se angaja la Guvern a lucrat ca referent parlamentar pe lângă fostul deputat PDSR de Hunedoara Gheorghe Ana, însă nu a fost niciodată membru al vreunui partid politic.

Întrebat cum l-ar caracteriza în câteva cuvinte pe contracandidatul şi fostul său şef Adrian Năstase, Mircea Staicu a spus că preferă să nu-l caracterizeze, adăugând că în această campanie, plecând de la sloganul din campania din 2004: "Adriane, nici nu ştii cât de mic începi să fii" ar putea folosi sloganul: "Adriane, eşti foarte mic".

În prezent, Mircea Staicu deţine o firmă de consultanţă politică, iar în ultimul an a lucrat alături de echipa de la PDL Prahova.

PDL Prahova a prezentat, până acum, 16 dintre candidaţii pentru cele 17 mandate de deputat şi senator de Prahova, printre aceştia regăsindu-se foşti membri PSD sau PC, precum şi foşti jurnalişti. Până la acest moment, în cadrul partidului nu s-a stabilit încă cine va candida pe colegiul uninominal pentru Senat care include zona Mizil, după ce Cătălin Avramescu a renunţat să mai candideze pe acel colegiu din partea PDL.

Conform prim-vicepreşedintelui PDL Prahova, Gabriel Sandu, în cadrul partidului încă se mai discută pe acest subiect.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici